Connect with us

Regional

Instituția de învățământ craioveana care a reusit să câștige o finanțare prin programul Start Up Nation

Definirea scopului proiectului și

Published

on

Continuăm periplul în lumea programului Start Up Nation.

Astăzi facem cunoșțință cu Anda Georgescu, unic asociat al Școlii Primare Terraveda din Craiova. Școala privată își propune să identifice abilitățile elevilor și să-i dezvolte pe aceștia atât din punct de vedere academic cât și emoțional.

Organizarea unor cluburi de teatru, fotografie, film sau limbi straine, vor face posibil acest lucru. Școala a fost dotată cu aparatură și pentru susținerea unor spectacole. Totul a fost posibil prin intermediul programului Start Up Nation.

 

Instituția de învățământ craioveana a aplicat și a reusit să câștige o finanțare prin programul Start Up Nation.

Scopul proiectul îl reprezintă dezvoltarea elevilor în cadru artistic și personal, finanțarea obținută fiind folosită pentru achiziționarea echipamentelor necesare pentru organizare unor cluburilor de teatru, fotografie, canto, dansuri și limbi străine.

Anda Georgescu, reprezentantul Școlii Primare Terraveda din Craiova ne povestește despre cum a reușit să câștige un proiect Start Up Nation și oferă sfaturi celor care vor să aplice pentru acest program de finanțare național:

 

 

Definirea scopului proiectului și alegerea unui consultant potrivit par să fie cheia reușitei în ceea ce privește programul Start Up Nation.

ULTIMA ORĂ

International14 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National14 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional14 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional14 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional14 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional15 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional15 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON