Connect with us

Evenimente

Mărţişorul, inclus în patrimoniul UNESCO

Din 6 decembrie 2017

Published

on

Liderul grupului PSD la Senat, Şerban Nicolae, a anunţat, în şedinţa de miercuri a Senatului, că la reuniunea Comitetului UNESCO, din Coreea de Sud, a fost aprobată includerea Mărţişorului în patrimoniul cultural al Organizaţiei.

Tradiţia Mărţişorului a fost inclusă în lista Patrimoniului imaterial al UNESCO a anunţat miercuri şi ambasadorul Adrian Cioroianu, reprezentantul României la acestă agenţie a Naţiunilor Unite.

Decizia a fost luată la reuniunea Comitetului pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii care a avut loc la Jeju.

„Dosarul a fost depus de România alături de alte trei țări – Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova – în care această frumoasă tradiție a primăverii există, cu unele diferențe de formă, dar în același spirit al celebrării renașterii naturii.

Astăzi, 6 decembrie a.c., la Jeju (Coreea de Sud), reuniunea Comitetului pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a decis că tradiția Mărțișorului întrunește toate condițiile pentru a fi înscrisă pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Imaterial Mondial!”, a scris ambasadorul Adrian Cioroianu pe pagina sa de Facebook.

Mărţişorul este un obiect mic de podoabă legat de un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu şi este purtat de femei şi fete pe durata lunii martie, ca simbol al sosirii primăverii.

ULTIMA ORĂ

International15 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National15 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional15 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional15 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional16 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional16 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional16 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON