Connect with us

National

Minerii blocați în subteran, în Mina Lupeni: doi au fost scoși în viață, al treilea a fost găsit mort

După o zi tensionată şi o noapte în acelaşi ritm alert…

Published

on

După o zi tensionată şi o noapte în acelaşi ritm alert, cei 3 mineri blocaţi în Mina Lupeni, unde o galerie s-a surpat, au fost aduşi la suprafaţă.

Doi dintre ei – de 39, respectiv 40 de ani – au fost găsiţi în viaţă şi sunt în grija medicilor – unul în comă indusă la Spitalul Floreasca, celălalt la Petroşani.

Colegul lor n-a mai rezistat însă până când au reuşit salvatorii să ajungă la el şi a fost scos din subteran fără suflare.

Primul dintre cei trei mineri prinşi în subteran a fost scos la suprafață la 11 ore de când s-a surpat galeria. Bărbatul a fost preluat de o ambulanţă SMURD, apoi intubat şi urcat într-un elicopter care l-a adus de urgenţă la Spitalul Floreasca, din Capitală.

După încă aproximativ o oră de emoţii, salvatorii au adus la ambulanţă încă un miner. Deşi a fost rănit la picior, bărbatul este într-o stare bună, spun medicii, şi a fost transportat la Spitalul din Petroşani pentru investigaţii.

A fost localizat apoi repede şi celălalt bărbat captiv, dar salvatorii nu au putut să comunice cu el. Când l-au găsit, cele mai negre temeri s-au adeverit – omul nu mai respira.

În total, 11 mineri au intrat în tură joi, la prânz, în galeria aflată la o adâncime de 500 de metri. Opt au reuşit să se salveze imediat şi numai unul dintre ei a fost rănit şi transportat la spital.

A fost apoi mobilizare de forţe. 50 de mineri – organizaţi în grupuri – au intrat pe rând în galerie ca să-i recupereze pe cei 3 colegi. Salvatorii au mers peste 3 kilometri printr-un tunel care – în unele zone – are un metru înălţime.

De acolo, au început să sape aproape 20 de metri şi să dea din mână în mână pământul. În acelaşi timp, au lucrat şi la consolidarea locului, pentru că exista riscul unei noi surpări.

La suprafaţă, rudele au aşteptat cu înfrigurare veşti. Una dintre ipotezele care circulă acum este că stâlpii vechi ai galeriei ar fi cedat.

Oana Stoicut, purtător de cuvânt Complex Energetic Hunedoara: “Tectonica este veşnic o problemă în subteran, să vorbim de cauze acum este prematur. Cauzele vor fi stabilite după ce se vor pronunţa cei care vor ancheta condiţiile în care a avut loc accidentul.”

Toma Petcu. Ministrul Energiei: ”Procedura de închidere presupune activitate de exploatare, care nu se face de pe o zi pe alta, asta înseamnă că şi la mina asta ar mai fi durat exploatările, deci nu se face nimeni vinovat în mod direct…”

Eugen Fulop, procuror: “Am venit să vedem care e situaţia la faţa locului, vom vorbi cu oamenii din subteran şi vedem ce se poate contura.”

Mina de huilă de la Lupeni este în proces de închidere, alături de alte două din Valea Jiului.

sursa:stirileprotv.ro

ULTIMA ORĂ

National2 minute ago

De astăzi, elevii sunt în vacanță

International16 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National16 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional16 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional16 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional16 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional16 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON