Connect with us

National

Persoane reabilitate (audio)

Proiectul ţine cont de deciziile Curţii Constituţionale şi de prevederile europene

Published

on

Proiectul de lege privind Codul Administrativ al României, aflat în dezbatere publică, prevede, între altele, că persoanele condamnate penal pot deveni membri ai guvernului dacă le-a expirat condamnarea, au fost reabilitate sau amnistiate. Proiectul ţine cont de deciziile Curţii Constituţionale şi de prevederile europene, a subliniat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. El a explicat, aseară, că persoanele care au fost condamnate penal şi ulterior reabilitate ar fi beneficiat, oricum, de posibilitatea de a face parte din guvern, chiar dacă acest lucru nu ar fi fost stipulat în proiectul Codului Administrativ. Ministrul a amintit că în Codul Penal există mai multe prevederi referitoare la reabilitarea condamnaţilor ale căror fapte au fost prescrise:

Potrivit unei decizii de luna trecută a Curţii Constituţionale, condamnaţii penal care au fost reabilitaţi sau amnistiaţi sau ale căror fapte au fost dezincriminate pot deveni membri ai guvernului şi nu se mai supun interdicţiei de a ocupa astfel de funcţii, aşa cum prevede legea actuală de organizare a Executivului.

ULTIMA ORĂ

International13 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National13 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional14 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional14 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional14 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional14 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional14 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON