Connect with us

Evenimente

Se intensifică gerul!

Pe 10 ianuarie 2017 va fi cea mai geroasă dimineaţă din această iarnă.

Published

on

Marţi dimineaţă va fi, cel mai probabil, cea mai geroasă dimineaţă din această iarnă, fiind preconizată o minimă de -28 de grade Celsius, a anunţat directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu.

„Pentru următoarele trei zile, în toată ţara vom avea valori specifice fenomenului de ger pentru că atât maximele pe timpul zilei, cât şi minimele pe timpul nopţii, vor fi deosebit de coborâte, iar marţi dimineaţă ar putea fi cea mai geroasă dimineaţă din această iarnă,  -28 până la -11 grade la scara întregii ţări. În plus, e şi atenţionarea meteorologică de Cod Galben pentru jumătatea estică a ţării, zone în care cele 22 de judeţe aflate sub Cod Galben vor fi din nou afectate de intensificări ale vântului ce pot depăşi la rafală 70-75 km/h. Ninsoarea nu va înceta, vom mai avea, nu în cantităţile care au fost în ultimele 24 de ore, dar va fi posibilă din nou spulberarea şi troienirea zăpezii, condiţii în care în aceste zone atenţia va putea fi maximă. Indicele de răcire înregistrează valori foarte mari, având în vedere temperaturile foarte scăzute, care, asociate cu intensificările vântului, creează un disconfort termic deosebit de accentuat. Dacă marţi vom înregistra valori termice în uşoară scădere comparativ cu ziua de luni, aceasta se întâmplă din cauza unui nou ciclon“, a declarat Elena Mateescu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, potrivit Mediafax.

ULTIMA ORĂ

International11 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National11 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional11 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional12 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional12 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional12 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional12 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON