Connect with us

National

Tirurile cu deșeuri, trimise înapoi în Anglia

Published

on

Tirurile cu deșeuri, trimise înapoi în Anglia

Cele două TIR-uri cu deșeuri, găsite pe raza județului Mehedinți, au fost trimise înapoi în Anglia, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru transfer ilegal de deșeuri.

Anunțul a fost făcut, ieri, de șeful Gărzii de Mediu Mehedinți, Cătălin Tutilescu, pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că în noaptea de luni spre marți, un TIR plin cu 23 de tone de deșeuri a fost oprit în trafic de autoritățile din Mehedinți.

Reprezentanţii Gărzii de Mediu au informat că deşeurile erau aduse din Anglia şi urmau să ajungă la romii din Strehaia, care susțineau că au un incinerator de deşeuri.

Poliţiştii au stabilit că, în perioada martie-aprilie 2020, ar fi fost efectuate 5 transporturi, care făceau parte dintr-un contract unde erau prevăzute 15 astfel de activităţi, în urma cărora ar fi trebuit să ajungă pe teritoriul României, peste 300 de tone deşeuri.

În urma investigațiilor, au mai fost identificate alte 22 de tone deşeuri municipale depozitate într-o semiremorcă, ce se afla parcată pe raza localităţii Șimian.

ULTIMA ORĂ

International10 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National10 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional10 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional10 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional10 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional11 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional11 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON