Connect with us

Evenimente

ZICI 2017 – Ziua Internationala a Cititului Impreuna si in Oltenia!

Aflat la prima ediție în România, evenimentul coordonat de grupul “Citim Împreună România” este marcat la nivel național în 80 de unități culturale și de învățământ.

Published

on

Joi, 16 februarie, avem întâlnire cu lectura și marcăm Ziua Internațională a Cititului Împreună. Mai simplu spus – ZICI. Astfel, orice zici în această zi, ai grijă să fie zis împreună cu ceilalți cititori din toată țara! Evenimentul este marcat la nivel mondial, în peste 100 de țări și este organizat de către Asociația Internațională Lit World.  Organizatorii spun că Ziua Internaționala a Cititului Împreună înseamnă prietenie, iubire, dar și puterea cărților de a ne aduce împreună.

 

Bine ZICI, bine găsești – cam așa ar suna o vorbă veche adaptată acestui eveniment. Ziua Internațională a Cititului Împreună este un eveniment global care vrea să reprezinte un reper pentru toți cei care vor să promoveze cunoașterea prin poveste și cuvânt rostit cu rost. Lectura este haioasă, atractivă, eficientă, atunci când vocea este folosită corect, adaptată cadrului și grupului de copii… ascultători, iar cartea aleasă se dovedește a fi oglinda fermecată. Pentru eveniment, bibliotecile din Oltenia organizează ateliere prin care vă puteți îmbunătăți arta de a spune povești.

Biblioteca Județeană “Antim Ivireanul’ din Ramnicu Vâlcea se alătura acestui eveniment găzduind activități publice de citire împreună cu copii și adolescenți. Elevii vâlceni sunt asteptaț joi, 16 februarie, în Sala de conferințe a bibliotecii, între orele 9 și 17.

La Târgu-Jiu, Ziua Internațională a Cititului Împreună va fi marcată, pe 16 februarie, începând cu ora 12, la Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene „Christian Tell”, printr-un proiect intitulat „Ziua cititului cu voce tare”.

Secția Tinerilor de la Biblioteca Județeană “Dinicu Golescu” din Argeș îi așteaptă pe copii și părinți să citească împreună de la ora 16.30, sub motto-ul “Citiți împreună, schimbați lumea”.

La Craiova, evenimentul va fi găzduit de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, în centrul American Corner. La eveniment va participa și un reprezentant al Ambasadei Statelor Unite, doamna Barb Rosenstock.

Evenimentul va fi marcat și la Biblioteca orășenească din Filiași, dar și la Școala Gimnazială nr.5 din Alexandria.

Aflat la prima ediție în România, evenimentul coordonat de grupul “Citim Împreună România” este marcat la nivel național în 80 de unități culturale și de învățământ.

 

 

foto: Bogdan Danescu – Targul de carte Gaudeamus Craiova 2016 

ULTIMA ORĂ

International11 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National11 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional12 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional12 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional12 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional12 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional12 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON