A cincea comemorare a Tăierii Capului lui Mihai Viteazu

Marţi, 9 august, are loc, la mănăstirea Plăviceni din fostul judeţ Romanaţi (actualmente Teleorman), cea de-a cincea comemorare a Tăierii Capului lui Mihai Viteazu, la împlinirea a 415 ani de la asasinarea voievodului, la Câmpia Turzii (9 august 1601). Locul comemorării se justifică prin aceea că aici, în curtea mănăstirii Plăviceni, au fost descoperite, într-o groapă zidită, osemintele „frumos mirositoare” ale lui Mihai Viteazu. Din 2011, când acest fapt a devenit certitudine, stareţul mănăstirii, Protosinghelul Teoctist Moldovanu, îl pomeneşte în fiecare an cum se cuvine, prin slujbă, citirea Acatistului şi praznic.

Mănăstirea s-a ridicat în 1637, pe locul în care se afla biserica Aluniş, construită de Doamna Stanca, soţia voievodului Mihai Viteazu, spre sfârşitul veacului al XVI-lea. Se numea aşa pentru că în copilărie, spune legenda, Doamna Stanca s-a ascuns de prădătorii turci în alunişul care năpădea locul. După căsătoria cu Mihai Viteazu, a ridicat în acest loc, ca semn de smerită recunoştinţă faţă de Dumnezeu, biserica numită Aluniş, în care masa altarului era făcută din trunchiul alunului în care se adăpostise. Biserica a primit hramul Sf. Arhanghel Mihail (fără Gavriil!), inspirat probabil de numele voievodului. După transformarea bisericii Aluniş în mănăstire, hramul lăcaşului a fost păstrat, fiind probabil singura biserică ortodoxă din România hrămuită astfel.

Există suficiente mărturii documentare prin care se poate  reconstitui odiseea osemintelor lui Mihai Viteazu. După asasinarea voievodului, în tabăra de la Câmpia Turzii,  capul a fost luat de un credincios al său (Postelnicul Turturea, conform unei însemnări de la 7 decembrie 1612 a lui Radu Mihnea, domn al Ţării Româneşti), iar trupul a rămas timp de trei zile acolo, batjocorit de oameni şi de câini, după care a fost îngropat. Ulterior, trupul a fost dus la Biserica Mitropolitană de la Alba Iulia (Bălgrad), unde a rămas nu se ştie pentru cât timp. În orice caz, se pare că osemintele Voievodului au dispărut de acolo înainte de desfiinţarea Mitropoliei Ardealului şi transformarea lăcaşului în biserică catolică (1701). Ultima relatare o avem în Cronica Transilvaniei, scrisă de istoricul maghiar Wolfgang de Bethlen, pe la 1650: „După aceea, totuşi, corpul acestuia, ca să nu fie sfâşiat de câini, câţiva traci l-au înmormântat din ordinul lui Basta într-o groapă, pentru ca în cele din urmă, cu trecerea timpului să fie adus la Alba Iulia unde a fost înmormântat în biserica sfântă şi apoi, după o vreme, a fost dus în Valahia Transalpină”.

De atunci şi până în 2010, nu a mai existat niciun indiciu referitor la trupul sau osemintele lui Mihai Viteazu.