Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Oul, mielul și purcelul

Oul, mielul și purcelul

Publicat de Cosmin Meca, 7 aprilie 2018, 08:30 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 21:31

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie, personal, cel mai mult îmi place primăvara! Dă floarea, dă iarba, dă frunza, dă colţul, dau toate! O minunăţie, o splendoare, să tot trăieşti, să tot vezi, să te tot bucuri! S-au făcut urzicile, s-a făcut ştevia, s-a făcut dragaveiul, s-a făcut spanacul, prin pieţe s-au copt strugurii şi gutuile! La fel şi căpşunile! Cum s-ar spune, nu mai murim de foame sau, vorba poetului ţăran, e de toate! A-nmugurit şi pădurea – aia care mai e şi pe care a prins-o Paştele, dar n-o mai prinde Crăciunul! Cum suntem iuţi la muncă şi buni la treabă, cu o drujbă şi trei topoare până la toamnă vedem, direct, de pe Dealul Bucovăţului, şi Bucureştiul, şi Sofia şi Belgradul! Clujul o să fie la doi paşi, iar Suceava iote, colea, cât vezi cu ochiul liber! O să ne plimbăm pe Jiu cu scuterele şi pe Olt cu trotinetele copiilor. Când o să vrem un pic de umbruţă fie ne uităm la televizor, fie punem pătură sub un balcon sau ne cumpărăm un lepidodendrom de la hipermarketul din colţ…

E bine primavara că e verde, că natura renaşte, se schimbă sângele, prinzi chef de viaţă şi îţi pier din minte gândurile rele. Îţi vin ale bune!

Anul trecut, tot de Paşte, conform normelor europene, n-am mâncat miel, n-am făcut drob, n-am gustat stufatul, n-am pus de ciorbă! Până să prind eu bine mişcarea m-am trezit, faţă-n faţă, cu o arătare de miel australian care arăta ca un maidanez amărât şi costa cam cât o jumătate de târlă de pe la noi!

Prin pieţe, multă lume bolnăvicioasă, cu febră mare şi cu prețuri de te doare capul, burta și salariul mediu pe economie! Auzi, dumneata, comedie ! 29, 36, 38 de lei kilogramul de miel în galantare ! Ce-o fi mâncat? Jăratec?Iarba fiarelor? Papară domnească? Cine a apucat anul ăsta miel cu 25 de lei poate considera c-a dat norocul peste el! A fost binecuvântat de ministrul Agriculturii și i-a pus programul „Alege oaia!” mâna-n cap! Sau pe cap! C-aşa facem noi, la ofertă, de Sărbători! Ba ne facem şi puţină reclamă ca să prostim pe faţă publicul spectator și mai puțin consumator! „Veniţi la noi, numai la noi, noi suntem cei mai ieftini, la noi e aproape pe degeaba, vă dăm şi-n rate, vă ducem şi acasă, vă mai dăm şi ceva în plus!…”

Aiurea! De sărbători – şi asta se-ntâmplă-ntotdeauna! – facem cumva şi mai adăugăm un 10 – 15 – 20 la sută! Şi la ouă, şi la ulei, şi la zahăr, şi la… tot! Oţetul nu se scumpeste de Paşte! Se scumpeşte toamna! Carnea de porc se scumpeşte de Crăciun, florile se scumpesc de 8 martie, gigacaloria în mijlocul lui decembrie!

Toată lumea vrea să-şi scoată pârleala, dintr-odată, în 24 de ore, pe spinarea aceloraşi cotizanţi care stau la coadă pe la ghişee, pe la rafturi, pe la mese şi tejghele! 38 de lei kilogramul de miel!?… Dar ce e, frate, e aurit, a supt lapte de cuc?!…

Așa că, cei mai mulți, s-au reorientat din mers: sarmale, salată de boef, piftii, curcan și… porc. Nici la Crăciun n-am văzut atâta vânzoleală ca acum la fleici, antricoate și cârnăciori. La ciolane afumate și slănină cu usturoi…

La o aşa vreme, cum niciodată nu-i prea târziu, gospodarii bat covoarele. La iuţeală, cu furie, dar şi cu grijă să nu le cadă floricelele pe pantofi. Gospodinele au umplut bucătăriile de făină şi cuptoarele cu prăjituri. Joi s-au colorat ouăle – roşii, verzi, marmorate. Miroase frumos prin unele case! Prin altele miroase a supermarket. Nici nu-i de mirare – se fac ultimele „mici cumpărături” pentru Sfintele Paşti.

Mie soţia mi-a scris lista ştiinţific ca să nu mă-ncurc: în ordine alfabetică. De la A la Z. De la apă – că nu mai avem! – până la zahăr – că s-a terminat! N-a găsit nimic cu K, X, Y şi cu Q! În rest – brânză, cartofi, drojdie, eugenii, făină, gelatină, hârtie de copt, iaurt, jeleu, lămâi, lapte, margarină, mălai, nuci, orez, piper, rahat, sare, stafide, turtă dulce, ţelină, ulei, vin. Vinul l-am pus eu ca să completez alfabetul.

Cam astea-ar fi pregătirile pentru sărbătorile de Paşte. Un covoraş de bătut, un gemuleţ de spălat, un prăfuleţ de şters, o prăjiturică de copt, un mieluţ de hărtănit, un ouţ de roşit, un vinuţ de răcit…

E bine primăvara, e bine de Paşte! Eşti mai bun, mai mărinimos, mai darnic, mai aproape de Dumnezeu, mai aproape de cele sfinte! Suntem (cei mai mulţi dintre noi) mai curaţi! Şi, uite de ce, întotdeauna noi, ăştia, mai amărâţii, avem… Sărbători fericite!

 

O metodă experimentală scurtează testarea PFAS din apă la aproximativ 30 de minute
Fapt divers vineri, 16 octombrie 2026, 10:04

O metodă experimentală scurtează testarea PFAS din apă la aproximativ 30 de minute

Cercetători de la Florida International University au prezentat joi, 15 octombrie, o metodă care reduce timpul de analiză a unor compuși PFAS din...

O metodă experimentală scurtează testarea PFAS din apă la aproximativ 30 de minute
Rețeaua SMaHT prezintă instrumente pentru detectarea mutațiilor rare din țesuturi
Fapt divers vineri, 16 octombrie 2026, 09:59

Rețeaua SMaHT prezintă instrumente pentru detectarea mutațiilor rare din țesuturi

Un studiu al rețelei SMaHT, prezentat pe 15 octombrie odată cu publicarea în revista Cell, compară metode de identificare a mutațiilor somatice....

Rețeaua SMaHT prezintă instrumente pentru detectarea mutațiilor rare din țesuturi
Dragon a andocat la ISS cu experimente și ultima pereche de panouri solare extensibile
Fapt divers vineri, 16 octombrie 2026, 09:56

Dragon a andocat la ISS cu experimente și ultima pereche de panouri solare extensibile

Capsula cargo Dragon a andocat joi, 15 octombrie, la Stația Spațială Internațională, la ora 10:27 pe coasta de est a Statelor Unite. Vehiculul...

Dragon a andocat la ISS cu experimente și ultima pereche de panouri solare extensibile
Astronauții ISS au efectuat teste de vedere și experimente de control robotic
Fapt divers joi, 15 octombrie 2026, 09:28

Astronauții ISS au efectuat teste de vedere și experimente de control robotic

Echipajul Stației Spațiale Internaționale a desfășurat miercuri, 14 octombrie, examinări oftalmologice și teste de robotică, a anunțat NASA....

Astronauții ISS au efectuat teste de vedere și experimente de control robotic
Fapt divers joi, 15 octombrie 2026, 09:26

O metodă de învățare automată îmbunătățește prognozele meteo pentru două până la șase săptămâni

O echipă internațională care include cercetători de la MIT a prezentat miercuri, 14 octombrie, o metodă de corectare a prognozelor meteo cu...

O metodă de învățare automată îmbunătățește prognozele meteo pentru două până la șase săptămâni
Fapt divers joi, 15 octombrie 2026, 09:23

NVIDIA promite capacitate de calcul de 250 de milioane de dolari pentru siguranța AI în Regatul Unit

NVIDIA a anunțat miercuri, 14 octombrie, o donație de capacitate de calcul evaluată la 250 de milioane de dolari, pe cinci ani, pentru cercetarea...

NVIDIA promite capacitate de calcul de 250 de milioane de dolari pentru siguranța AI în Regatul Unit
Fapt divers miercuri, 14 octombrie 2026, 09:10

MIT publică un interviu despre responsabilitatea pentru textele generate cu AI

MIT News a publicat marți, 13 octombrie, un interviu cu profesorul Deb Roy despre responsabilitatea pentru mesajele create cu ajutorul inteligenței...

MIT publică un interviu despre responsabilitatea pentru textele generate cu AI
Fapt divers miercuri, 14 octombrie 2026, 09:09

Microsoft a publicat actualizările din octombrie. Windows 11 24H2 Home și Pro ies din suport

Microsoft a pus la dispoziție marți, 13 octombrie, actualizările de securitate din octombrie pentru versiunile Windows aflate în suport. În...

Microsoft a publicat actualizările din octombrie. Windows 11 24H2 Home și Pro ies din suport