Protest faţă de reforma sistemului de pensionare prevăzută în cea de-a treia serie de măsuri de austeritate.
Pentru a le veni în ajutor celor aflaţi în evidenţa Casei de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne , a fost înfiinţată o linie telefonică specială
Plata drepturilor bănești care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii se realizează începând de astazi.
Dacă beneficiarii nu vor fi găsiţi la domiciliu, plata drepturilor va fi asigurată de ghişeele subunităţilor poştale până la data de 30 decembrie.
Ministrul Finantelor, Anca Dragu, a anuntat majorarile salariale din proiectul de buget pe 2016.
Odată cu instalarea sezonului rece, creşte şi numărul datoriilor.
Pensionarii cu pensii de până la 700 de lei pe lună vor beneficia de majorarea cu 10% a plafonului pentru medicamentele compensate.
Legea privind indemnizaţiile speciale ale senatorilor şi deputaţilor va ajunge astăzi în plen
Vechimea în muncă se poate verifica prin intermediul unei aplicaţii informatice.