Propunerea cu două tururi aparţine PNL, însă nu are susţinerea social-democraţilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, ieri, la Iaşi, că ideea alegerii primarilor în două tururi de scrutin este foarte bună.
Secțiile de votare s-au deschis in aceasta dimineata în Taiwan pentru un scrutin care va duce la instalarea primei femei președinte a insulei.
Anul acesta va avea loc o premiera in cele peste 18.000 de sectii de votare din tara.
Parlamentul Republicii Moldova se întruneşte, astăzi, într-o şedinţă extraordinară
Guvernul grec este solicitat ''să promoveze procedurile adecvate pentru recunoașterea unui stat palestinian și orice efort diplomatic pentru reluarea discuțiilor de pace''.
În schimb, liderii PSD au anunţat că vor susţine legea privind pensiile speciale ale aleşilor locali.
Ludovic Orban are dubii că în sală erau 287 de parlamentari la votul privind pensiile speciale.
Votul se derulează pentru prima oară în cadrul celor 13 mari regiuni metropolitane.