22 de ani de la moartea lui Eugen Ionescu

Eugen Ionescu (n. 26 noiembrie 1909, Slatina – d. 28 martie 1994, Paris) a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului şi membru al Academiei Franceze. Tatăl său, Eugen Ionescu, român, era avocat, iar mama, Marie-Thérèse (născută Ipcar) avea cetăţenie franceză. La vârsta de patru ani îşi însoţeşte familia în Franţa, unde va rămâne până în 1924. În copilărie, Eugen Ionescu şi sora sa au simţit pe pielea lor drama destrămării căminului: mama a pierdut custodia copiilor, iar tatăl i-a readus pe amândoi copiii în România. În noua lor familie cei mici au fost supuşi la unele abuzuri fizice şi verbale, iar această traumă a marcat profund destinul artistic al scriitorului. După ce mama sa a pierdut procesul de încredinţare a minorilor, copilul Ionescu şi-a continuat educaţia în România, urmând liceul la Colegiul Naţional Sfântul Sava din Bucureşti. Examenul de bacalaureat îl susţine la Colegiul Naţional Carol I din Craiova. Se înscrie la Facultatea de Litere din Bucureşti, obţinând licenţa pentru limba franceză. Terminând cursurile universitare în 1934, este numit profesor de franceză la Cernavodă. Mai târziu este transferat la Bucureşti. În 1936 se căsătoreşte cu Rodica Burileanu, iar în 1938 pleacă la Paris ca bursier. Acolo lucrează ca ataşat cultural al guvernului Antonescu pe lângă guvernul de la Vichy. Tot acolo îşi scrie şi teza de doctorat „Tema morţii şi a păcatului în poezia franceză”, pe care nu o va susţine niciodată. Numirea sa în postul de ataşat cultural la legaţia României din Paris se datorează politicii pe care Mihai Antonescu, ministrul de Externe de la acea data, a dus-o de a salva mai mulţi intelectuali români, trimiţîndu-i ca să lucreze în diplomaţie în ţările de care erau legaţi sufleteşte, pe filo-germani în Germania şi pe filo-francezi în Franţa. Activitatea politică a ataşatului cultural la Paris era însă minimală, Ionescu rezumându-se să traducă sau să faciliteze traducerea unor autori români contemporani sau să aranjeze publicarea lor în revistele literare franceze. Primele apariţii ale lui Eugen Ionescu sunt în limba română, cu poezii publicate în revista Bilete de papagal (1928-1931) a lui Tudor Arghezi, articole de critică literară şi o încercare de epică umoristică, “Hugoliada: Viaţa grotescă şi tragică a lui Victor Hugo”. Volumul de debut e un volum de versuri şi se numeşte “Elegii pentru fiinţe mici”. Cele mai de seamă scrieri în limba română rămân eseurile critice, reunite în volumul intitulat “Nu !”, premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu pentru „scriitori tineri needitaţi”. Întreaga operă ce va urma poate fi considerată ca un efort original şi reuşit de a desprinde din banalitatea contingentului sensul tragic şi absurd al existenţei, fatalitatea morţii, splendoarea şi neantul condiţiei umane. Prima lui piesă de teatru, “La Cantatrice Chauve” („Cântăreaţa cheală”) a fost reprezentată la 11 mai 1950 la Théatre de la Huchette, în regia lui Nicholas Bataille, pusă în scenă la sugestia doamnei Monica Lovinescu şi care afost primită cu răceală de public şi de critic. Piesa se va impune treptat, după ce o serie de mari oameni de cultură francezi scriu articole entuziaste despre ea, şi va deveni cea mai longevivă piesă a acestui mic teatru parizian. Urmează o perioadă foarte fecundă, în care autorul prezintă, an de an, câte o nouă piesă. Sălile de teatru rămân goale, dar treptat începe să se formeze un cerc de admiratori care salută acest comic ivit din absurd, unde insolitul face să explodeze cadrul cotidian. Teatrul cel mai de seamă al Franţei, La Comédie Française, prezintă în 1966, pentru prima dată, o piesă de Ionescu, “Setea şi Foamea”, şi apoi piesa “Regele moare”. Anul 1970 îi aduce o importantă recunoaştere: alegerea sa ca membru al Academiei Franceze, devenind prin aceasta primul scriitor de origine română cu o atât de înaltă distincţie.

Sursa: Wikipedia