ADA KALEH

Cine-şi mai aduce aminte de insula Ada Kaleh, situată, până înainte de ar începe construcţiile hidrocentralei Porţile de Fier, cam la doi kilometri faţă Orşova?

Populată de turci, de-a lungul timpului, a trecut sub diferite stăpâniri: ba la turci, ba la austrieci. În cele din urmă, a rămas României.

Domina acolo, deşi statul român construise pe ea şi o fabrică de tutun, iniţiativa privată, bazată mai ales pe produse turceşti de cea mai bună calitate: celebra cafea turcească, sugiucuri, baclavale, bragă, dulceţuri de trandafiri şi de tot felul etc.

Era zilnic vizitată de turişti, iar trecerea Dunării se făcea cu ajutorul barcagiilor de pe insulă. De mai toată lumea, care o vizitase, era considerată ca o oază de rai.

Când s-a hotărât construcţia hidrocentralei, locuitorilor de-acolo li s-a promis strămutarea pe insula Şimian şi refacerea tuturor construcţiilor, întocmai ca pe Ada Kaleh. Clima mediteraneană, de pe insulă, favoriza tot felul de culturi exotice.

S-a mutat pe insula Şimian doar zidul cetăţii de apărare. Locuitorii s-au risipit în toate părţile, cei mai mulţi s-au stabilit în Turcia şi în Dobrogea. În afară de zidul cetăţii, nu s-a mai mutat, nu s-a mai construit pe Şimian nimic, iar insula Ada Kaleh, în 1970,  a fost acoperită de apele Dunării, din cauza lacului de acumulare, şi s-a şters de pe hartă. Astăzi ne mai amintim de ea doar printr-un viaduct, de pe Clisura Dunării, care se cheamă, după tarifa pusă pe marginea drumului naţional, ADA KALEH.

În felul acesta, în perioada aceea comunistă, a dispărut şi ultima formă de… iniţiativă privată, iar de insula Şimian, care fusese promisă că va fi noua Ada Kaleh, nu şi-a mai adus aminte nimeni nici în ziua de azi. Zac doar, părăginite, zidurile fostei cetăţi şi este locuită, cum am auzit de curând, doar de-un câine. Dacă o mai trăi şi acela… Restul e pustiu când, cu puţine eforturi, insula ar putea fi transformată într-un loc de agrement, deloc de neluat în seamă de turişti.