Connect with us

Evenimente

Au votat aproape 40% dintre românii cu drept de vot

Cea mai slabă participare la un scrutin legislativ de după 1989

Published

on

Viitorii deputaţi şi senatori au fost votaţi de aproape 40% dintre românii cu drept de vot, cu aproximativ 2% mai puţin decât în anul 2012. Este cea mai slabă participare la un scrutin legislativ de după 1989, dar acum prezenţa la urne a fost mai mare în mediul urban decât în cel rural. 

Din cele peste 18.263.000 de alegători înscrişi în listele electorale permanente, au decis să vină ieri la vot, potrivit datelor oferite de BEC cu puţin peste 7 milioane. Numărul votanţilor a fost mai mare în mediul urban decât în cel rural.

Cei mai activi s-au dovedit a fi alegătorii cu vârste între 45 şi 64 de ani, atât bărbaţi cât şi femei, în timp ce tinerii între 18 şi 24 de ani au manifestat un interes mai redus pentru alegerea viitorilor parlamentari.

Potrivit datelor publicate de BEC urna mobilă a fost solicitată în peste 53.000 de cazuri la nivelul întregii ţări.

Cei mai dornici să-şi exercite dreptul de vot s-au dovedit a fi alegătorii din judeţele Olt, Teleorman şi Dolj, unde s-a înregistrat o prezenţă la urne de până la 47,16%. La polul opus s-au remarcat alegătorii din judeţul Maramureş unde la închiderea urnelor au votat doar 31,62%.

În Capitală au aplicat ştampila cu menţiunea „votat” doar 41,61%, bucureştenii din sectorul1 fiind de departe cei mai interesati în alegerea viitorului parlament, în timp ce locuitorii sectoarelor 5 şi 3 nu au trecut de 38%.

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National13 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional13 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional13 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional13 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional13 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional13 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional13 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON