Connect with us

Evenimente

(Audio) Descopera orasul lui Brancusi!

Pe lângă operele lui Brâncuși, Mun.Targu Jiu mai are câteva obiective turistice importante.

Published

on

Orașul Târgu Jiu este cunoscut datorită operelor marelui sculptorul Constantin Brâncuși. Numele orașului provine de la râul Jiu, cel care străbate orașul de la nord la sud, iar în timpul dacilor era un sat care le oferea protecție locuitorilor săi împotriva unor eventuali năvălitori, datorită poziției sale geografice.

După ce romanii au cucerit Dacia, orașul Târgu Jiu a devenit un important centru comercial, făcând legătura între Transilvania, Drobeta Turnu-Severin și Dunăre. Despre oraș se vorbește pentru prima dată în anul 1406, când Mircea cel Bătrân îl numeste Jiul într-o scriere adresată Mănăstirii Tismana.

Dupa ce în același secol se vorbește despre el ca despre un târg, în secolul al XVII-lea domnitorul Radu Mihnea îl atestă ca o organizare municipală. În același secol devine reședință de județ a Gorjului și, în același timp, aici are loc lupta dintre Matei Basarab și Leon Vodă Tomșa.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, respectiv începutul secolului al XIX-lea, orasul cade prada turcilor, care îl jefuiesc. Pe lângă operele lui Brâncuși, orașul mai are câteva obiective turistice importante cum ar fi Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Biserica ortodoxă Sfinții Apostoli Petru și Pavel, casa și biserica lui Cornea Brăiloiu sau Casa Gănescu, informeaza corespondentul Radio Oltenia Craiova din judetul Gorj, Razvan Stoichitoiu: