Connect with us

Azi despre ieri

Azi despre ieri – 26 august 2019

Published

on

Luni, 26 august

Zile trecute – 237

Zile rămase – 128

Soarele răsare – 06.32

Soarele apune – 20.02

Zodia – Fecioară

Calendar ortodox – Sf. Mc. Adrian și Natalia, soția sa

Calendar catolic – Fer. Veronica Antal, fc.m**; Ss. Ioana, fc.; Melchisedec, rege

-1071 – Turcii selgiucizi i-au învins pe bizantini și l-au luat prizonier pe împăratul Romanos al IV-lea în bătălia de la Manzikert.

-1346 – Războiul de O Sută de Ani: În Bătălia de la Crecy, englezii au ieșit învingători datorită dotării lor cu arcuri lungi englezești.

-1778 – A avut loc prima ascensiune (cunoscută) pe vârful Triglav, cel mai înalt din Alpii sloveni (2864 m), simbol al națiunii slovene.

-1789 – La Versailles, Adunarea Națională Constituantă a adoptat „Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului”, în care se enunțau câteva drepturi elementare individuale și colective ale tuturor oamenilor.

-1812 – Bătălia de la Borodino dintre armata lui Napoleon și cele ale Imperiului rus.

-1821 – Se deschide oficial Universitatea din Buenos Aires, Argentina.

-1826 – Ultima execuție publică la București: Ghiță Cuțui și Simion sunt spânzurați la capul Podului Târgului de Afară, pentru că, împreună cu alte persoane, s-au răzvrătit împotriva domniei. A doua zi, trei dintre tovarășii lui Cuțui sunt plimbați „cu pieile goale” prin târg și bătuți, după care vor fi trimiși la ocnă. Pedeapsa cu moartea va fi desființată de Regulamentul Organic în iulie 1831.

-1860 – S-a instituit prima agenție diplomatică a Principatelor Unite, la Paris.

-1910 – S-a născut, la Skopjie, Macedonia, Maica Tereza, născută Agnesë Gonxhe Bojaxhiu (se citește Agneza Gongea Boiagiu), călugăriță catolică de origine albaneză, care a fondat în Calcutta, India, în 1950, Ordinul Misionarii Carității. Timp de 45 de ani, ea a îngrijit săracii, bolnavii, orfanii și muribunzii. Nobel pentru Pace în 1979 (d. 5.09. 1997).

-1955 – Are loc prima transmisie TV color (NBC) a unui meci de tenis din cadrul Cupei Davis. 

-1966 – Declanșarea luptei armate a poporului namibian, sub conducerea SWAPO, pentru eliberarea de sub ocupația regimului rasist al Africii de Sud.

-1972 – Ediția a XX-a a Jocurilor Olimpice moderne (Munchen, 26 august – 10 septembrie).

-1989 – A încetat din viaţă scriitorul american Irving Stone: „Agonie şi extaz”, „Turnul Nebunilor”, „Paria” (n. 14  iulie 1903).

-1991 – România a recunoscut independenţa de stat a fostelor republici sovietice: Lituania, Letonia, Estonia, Moldova şi Gruzia.

Foto: Octavian Dobrișan