DE ACTUALITATE

Calendarul zilei 19 decembrie

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* Bruxelles: Preşedintele Traian Băsescu participă în zilele de 18 şi 19 decembrie, la reuniunea Consiliului European. Din program:

  • ora 11:00 (ora României) – participare la a doua sesiune de lucru a Reuniunii Consiliului European – la sediul Consiliului European – în Clădirea „Justus Lipsius”
  • aprox. ora 13:45 (ora României) – declarație de presă – la sediul Consiliului European – Clădirea „Justus Lipsius”, Sala României

* Programul preşedintelui ales, Klaus Iohannis:

  • ora 11:00 – participă la reuniunea Organizaţiei de Femei a Partidului Naţional Liberal – ora 11:00, la sala grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor

 

– Parlament

  • ora 10:30 – ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților – dezbaterea şi adoptarea Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015. Participă primul – ministru Victor Ponta

 

– Senat

* ora 9:00 – lucrări în plen

 

– Ministere

* Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, Sorin Cîmpeanu, şi ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, Mihnea Costoiu, vor susţine o conferinţă de presă prilejuită de ceremonia de predare/primire a mandatului de ministru al educaţiei – ora 9:30, la sediul MECS, Str. General Berthelot nr. 28-30. Cu acest prilej, fostul ministru delegat Mihnea Costoiu îşi va prezenta bilanţul mandatului, iar ministrul Sorin Cîmpeanu va prezenta priorităţile mandatului preluat

 

– Partide

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de deputatul PLR Octavian Bot – ora 13:00, la sediul PLR

 

– Administraţie

* Primarul general Sorin Oprescu participă la lansarea oficială a albumului de fotografie „Bucureştiul văzut prin ochii tăi”, realizat de Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic în urma desfăşurării primei ediţii a concursului „Ochiul Magic – 2014” – ora 14:00, la sediul ARCUB, Str. Batiştei nr. 14

* Cluj – Napoca: Ceremonia publică de înmânare a plachetelor comemorative celor şase asociaţii de revoluţionari clujene, la împlinirea a 25 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989 – ora 10:00, la sediul CJ Cluj, Sala Mare de şedinţe

* Galaţi: Conferinţă de presă organizată de Administraţia Porturilor Dunării Maritime Galaţi – ora 10:00

* Timişoara: Proiecţia filmului „Recviem pentru Dominic” – ora 18:00, la sala Capitol a Filarmonicii Banatul, prilej cu care regizorul Robert Dornhelm va primi titlul de Cetăţean de Onoare din partea primarului municipiului Timişoara, Nicolae Robu. De la ora 19:30 are loc concertul „Requiem in re minor”, de Wolfgang Amadeus Mozart, în interpretarea Corului şi Orchestrei Filarmonicii Banatul. Filmul şi concertul vor fi proiectate pe două ecrane amplasate în Piaţa Victoriei

 

– Justiţie

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să se pronunţe în cazul verificării măsurilor preventive ale inculpaţilor din dosarul în care preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, este acuzat de fapte de corupţie, alături de Ion Diniţă, Viorel Costea, Aurelia Popescu şi Cristian Emil Cirică

 

– Organizaţii

* Wilfried Martens Centre for European Studies, Institutul de Studii Populare şi Fundaţia Hanns Seidel organizează masa rotundă „Politici publice în învăţământ şi în educaţia nonformală” – ora 12:30, la sediul ISP, Str. Alecu Russo, nr. 13-19, et. 1, ap. 3

* Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române lansează albumul „Civilizaţia epocii brâncoveneşti”, eveniment care încheie seria manifestărilor ştiinţifice şi editoriale ale „Anului Comemorativ Constantin Brâncoveanu” – ora 18:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, intrarea din Calea Victoriei nr. 88

 

– Social

* Persoanele evacuate din Strada Vulturilor nr. 50, urmează să protesteze, în fața sediului Primăriei Generale. Comunitatea pichetează sediul Primăriei pentru a solicita urgentarea atribuirii unor locuințe sociale. De mai bine de trei luni, peste 60 de persoane protestează în stradă, locuind în adăposturi improvizate

 

– Economic

* Începând de astăzi, emisiunea comună de mărci poștale „România – Azerbaidjan: Artă populară tradițională” va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară. Proiectul filatelic „Artă populară tradițională”, este unul comun, România – Azerbaidjan, și este dedicat meșteșugurilor de valoare ale obiectelor de ceramică și ale covoarelor tradiționale caracteristice celor două țări, încorporând astfel numeroase elemente artistice, transmise din generație în generație

* Piatra Neamţ: Conferinţa de lansare a proiectului „Economia socială e şansa ta” – ora 9:00, la Grand Hotel Ceahlău Piatra Neamţ

 

– Medicină, Sănătate

* „Viaţa după primul infarct” – workshop pentru jurnalişti organizat de Societatea Română de Cardiologie – ora 12:30, la Ceainăria ArCub, Str. Batiştei nr. 14

 

– Istorie, Arhive

* Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” lansează cartea pentru copii „Bunica-fetiță și povestea ei”, apărută la Editura Curtea Veche – ora 12:30. Autoarea, Suzana Raweh, supraviețuitoare a Holocaustului, transpune în versuri povestea copilăriei ei. Ilustrațiile care însoțesc versurile aparțin fiicei autoarei, Dafna Schoenwald. În cadrul evenimentului de lansare, cei mici vor putea viziona o piesă de teatru cu umbre și păpuși, adaptare a poveștii

 

– Academie

* Academia Română organizează decernarea Premiilor Academiei pentru anul 2012, de la ora 9:30, în şedinţa solemnă a Adunării Generale a Academiei Române. Premiile Academiei Române se acordă oamenilor de ştiinţă şi litere, artiştilor români, din ţară sau din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea şi opera lor, la dezvoltarea culturii şi ştiinţei româneşti

 

– Cultură

* De la ora 19:00, Orchestra Naţională Radio, dirijată de Tiberiu Soare, susţine concertul „25 de ani de la Revoluţia din 1989”, alături de violoniştii Alexandru Tomescu şi Virgil Zvorişteanu, precum şi de soprana Mădălina Barbu – la Sala Radio. În pauza concertului, de la ora 19:45, în foaierul central al Sălii Radio, are loc lansarea compact discului „Richard Strauss 150”. La eveniment va participa muzicologul Olga Grigorescu, autoarea selecţiei muzicale şi a prezentării albumului

* Trei evenimente speciale – concertul „Crăciunul altfel”, în regia lui Alin Horia Mânzat, cea de-a 110-a reprezentaţie a spectacolului „Scandal la Operă” şi „Crăciun la Nottara” vor fi prezentate în perioada 19 -22 decembrie la Teatrul Nottara din Bucureşti. Concertul „Crăciunul altfel”, o combinaţie armonioasă de muzică, dans şi teatru, va avea loc astăzi, la Sala „Horia Lovinescu”, de la ora 19:30. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România București FM

* Evenimentul de lansare a cărții „Să creștem mici” de Laura Grünberg – ora 18:00, la Librăria Bastilia, Piața Romană nr. 5. Participă: Adina Popescu, Florentina Sâmihăian, Alexandru Ciubotariu, Adrian Miroiu şi Maximilian Marinescu

* Librăria Sophia organizează lansarea volumului Sindromul “CESĂFAC”, de ieromonah Savatie Baștovoi – ora18:00, Str. Bibescu Vodă nr. 19, sector 4

* Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) vernisează expoziția temporară „Arme din colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României” – ora 14:00, la sediul muzeului, din Calea Victoriei nr. 12 . Expoziţia poate fi vizitată în perioada 19 decembrie 2014 – 31 martie 2015

* Vernisajul expoziţiei „Muzeul Naţional de Antichităţi. O excursiune arheologică” – ora 18:00, la sediul Muzeului G. Severeanu, Str. Henri Coandă nr. 26, sector 1

* Documentarul „Cultul Ursului”, de Oana Raluca Ghiocel, va fi proiectat în premieră, la Cinema „Elvira Popescu” – ora 18:30

* Alba Iulia: Vernisajul expoziţiei de fotografie “Legiunea XIII Gemina şi Lupii Apoulonului de la Apulum la Roma” – ora 17:00, la Alba Mall. Cu această ocazie vor fi expuse aproximativ 50 de fotografii în care sunt surprinse instantanee de la diversele evenimente la care au participat cele două trupe de reenactori albaiulieni în anul 2014. Manifestarea este organizată de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

* Braşov: Cea de-a III-a ediţie a concertului „Ascultaţi colindul îngerilor” va reuni în acest an peste 180 de elevi într-un ansamblu vocal-instrumental la Biserica Neagră, de la ora 18:00. Proiect educaţional-muzical este derulat de Fundaţia Forum ARTE şi Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Braşov şi include elevi de la Liceul Teoretic „Johannes Honterus”, Colegiul „Emil Racoviţă”, Colegiul „Grigore Antipa”, Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, Liceul de Arte „Plugor Sandor” (Sfântu Gheorghe) şi din Ansamblul Canzonetta

* Braşov: Lansarea cărţii „50 de ani – Noul drum al Poienii Braşovului” cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la construcţia drumului Braşov-Poiana Braşov – ora 14:00, la Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”

* Cluj – Napoca: Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei organizează vernisajul expoziţiei „Un altfel de război. Clipe de ,,Pace’’ pe frontul din nordul Italiei” – ora 13:00, eveniment organizat în parteneriat cu Ministerul Culturii, Complexul Muzeal Bistriţa – Năsăud şi Instituto per Storia del Risorgimento Italiano Gruppo Estero Romeno din Italia. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 19 decembrie 2014 – 18 ianuarie 2015

* Iaşi: Concertul special de colinde pregătite de corul de cameră Cantores Amicitiae – ora 19:00, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, Strada Păcurari nr. 4. Dirijor: Nicolae Gâscă

* Iaşi: Trupa „Celelalte Cuvinte” prezintă un concept de eveniment inedit pentru România care presupune două teme diferite în același concert: Aniversarea “Armaghedon” și lansarea albumului “Trup și suflet” – ora 20:30, în Underground The Pub, Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt

* Oradea: Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor”, Secţia de etnografie, organizează vernisajul expoziţiei „Semicentenarul Secţiei de etnografie. Afişe şi publicaţii” şi prezentarea volumului „Secţia de etnografie 1964-2014. O cronică în imagini” – ora 12:00, la sediul din Palatul baroc

* Piteşti: Recital susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi de pianistul Horia Mihail, în cadrul celei de-a II-a etape din ediţia a IV-a a Turneului Naţional ”DUELUL VIORILOR”, organizată de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo – ora 19:00, la Sala Filarmonicii. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Actualităţi, Radio România Regional şi Radio România Internaţional

* Ploieşti: Lansarea „Anuarului Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova”, urmată de vernisajul expoziţiei temporare „Măiestrie şi rafinament – nobila artă a prelucrării metalelor”, la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova din localitate – ora 11:00

* Sibiu: Institutul Italian de Cultură şi Ambasada Italiei prezintă Concertul de Crăciun „Virtuozitatea Trompetei şi a Orgii în Splendoarea Barocă” – Capodopere baroce şi de secol XX pentru duetul Mauro Maur – trompetă, Françoise de Clossey – orgă, care va fi găzduit de Biserica Romano-Catolică din localitate ( Piața Mare nr. 2), în cinstea preşedintelui ales al României, Klaus Iohannis

* Sibiu: În perioada 19 – 21 decembrie, Muzeul Naţional Brukenthal găzduieşte o nouă ediţie „Mineralia”, expoziţia cu vânzare dedicată în întregime cristalelor şi pietrelor naturale – ora 10:00

* Suceava: Societatea Scriitorilor Bucovineni organizează de la ora 11:00, la Sala „Elena Greculesi” de la Biblioteca Bucovinei I.G. Sbiera din localitate, Gala Premiilor Societăţii Scriitorilor Bucovineni pentru anul 2013 şi Adunarea Generală cu şedinţa de alegeri, eveniment la care sunt invitaţi toţi membrii SSB

* Austria: De la la ora 19:00, la sediul ICR Viena (Argentinierstrasse 39, 1040), are loc proiecţia filmului „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1972), considerat unul dintre cele mai bune filme realizate de Sergiu Nicolaescu. Filmul face parte din programul „RKi Wien – Rumänisches Kino in Wien” care prezintă periodic producţii cinematografice româneşti

* Republica Moldova: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău inaugurează o serie de 4 expoziţii itinerante (19 decembrie 2014 – 14 ianuarie 2015) în oraşul Soroca:

  • ora 11:00 – Expoziţia „Şcoala Ardeleană” va fi inaugurată la Liceul „Ion Creangă”
  • ora 12:30 – Deschiderea expoziţiei „Spătarul Nicolae Milescu – primul enciclopedist român” – în incinta Liceului „Petru Rareş”
  • ora 13:30 – Expoziţia „Constantin Brâncoveanu şi epoca sa” va fi prezentată elevilor de la Liceul „Constantin Stere”. Expoziţia marchează împlinirea a 300 de ani de la martiriul lui Constantin Brâncoveanu și al fiilor săi
  • ora 15:00 – prezentarea expoziţiei „Lupta cu inerţia – Poeţii generaţiei ‘60” – la Muzeul Naţional de Istorie şi Etnografie;

 

– Sport

* Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti organizează „Gala celor mai buni sportivi ai anului 2014” – ora 11:00, la Muzeul Sportului Dinamovist din incinta Parcului Sportiv Dinamo, Şos. Ştefan cel Mare, nr. 7-9. Vor fi prezenţi laureaţii anului sportiv 2014: Larisa Iordache (gimnastică), Liviu Alexandru Lazăr Dumitrescu şi Victor Mihalachi (canoe) şi Tiberiu Dolniceanu (scrimă)

* Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, primeşte colindători la Casa Fotbalului – ora 11:00

* Conferinţă de presă organizată de Clubul Sportiv Olimpia Bucureşti în care va fi prezentată activitatea clubului din ultimii doi ani – ora 12:00, la Sala prof. Octavian Dimofte din incinta bazei sportive Iancului

* Satu Mare: Are loc premierea celor mai buni sportivi din judeţul Satu Mare – ora 14:00

* Au loc meciuri în cadrul etapei a 12-a a Ligii Naţionale de baschet masculin:

  • ora 18:00 – BC Mureş Tg Mureş – CS Energia Tg Jiu – la Sala Sporturilor Tg. Mureş
  • ora 18:00 – CS Gaz Metan Mediaş – BC Timba Timişoara – la Sala Sporturilor Mediaş
  • ora 18:00 – CSU Atlassib Sibiu – BCM U Piteşti – la Sala Transilvania
  • ora 18:00 – Universitatea Cluj-Napoca – U Banca Transilvania Cluj-Napoca – la Sala Sporturilor Horia Demian

* Quebec: Pugilistul român Ion Ionuţ, poreclit Jo Jo Dan, îl va înfrunta pe canadianul Kevin Bizier – la Pepsi Colisee

 

– Diverse

* În perioada 19 – 21 decembrie, Piaţa Ţărănească şi Meşter(Eşti)! organizează „Târgul Crăciun Ţărănesc” – la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Vizitatorii vor putea degusta produse naturale şi produse tradiţionale speciale pentru Crăciun (şorici, tobă, lebăr, cârnaţi, afumături, brânzeturi de oaie, vacă sau capră, Cozonac Bujor, Cozonac Domnesc, prăjituri tradiţionale din Maramureş, Arad, vin fiert) dar şi produse de post: zacuşti munteneşti şi moldoveneşti, dulceţuri, miere şi produse apicole, siropuri, pâine în 3 culori, covrigi, turtă dulce, varză cu mamaliguţă sau fasole la ceaun, plăcinte moldoveneşti din Botoşani – poale-n brâu, placinte cu varză, placinte fel de fel cu mac, cu nucă, cu mere, cu dulceaţa de vişine

* Are loc „Petrecerea Oltenească”, ocazionată de apropierea de finalul celei de-a doua ediţii a programului de educaţie culinară „Descoperă tradiţiile culinare româneşti!” (19 dec. – 31 ian. 2015) – ora 20:30, la restaurantul Celebration Garden, Str. Pajurei, nr. 1, Sector 1, Cartier Pajurei

* Botoşani: Are loc loc o prezentare de modă cu tematica Sărbătorilor de iarnă – Christmas Fashion Show – ora 19:00, la etajul patru al Uvertura Mall din localitate

* Braşov: În perioada 19 – 21 decembrie, Centrul Cultural Reduta găzduieşte târgul “Poveste de Crăciun” – ora 11:00, în sala de muzică de la parter

* Oradea: Professional Advertising & Events și Galeria Arcade Oradea Sud organizează, în perioada 19 – 24 decembrie, la Galeria Arcade Oradea Sud (Str. Ogorului nr. 171), Târgul de Moș Crăciun, eveniment ce reunește producători, importatori și distribuitori de jucării, cadouri, obiecte handmade, piese vestimentare, accesorii, produse cosmetice, produse bio, eco, naturale, produse tradiționale, dulciuri și delicatese

 

Aniversări – Comemorări

– 1872, 19/31: Apare Legea pentru alegerea mitropoliţilor şi episcopilor eparhioţi şi constituirea Sfântului Sinod al Bisericii autocefale Ortodoxe Române

– 1885: S-a născut teologul de mare erudiţie Ioan Gh. Savin; a desfăşurat o bogată activitate didactică şi publicistică (la Iaşi, Chişinău şi Bucureşti); prin el, teologia fundamentală s-a definit ca disciplină de sine stătătoare în teologia ortodoxă română; a fost deţinut mulţi ani în închisorile comuniste (m. 1973)

– 1898: S-a născut pictorul Ioan Sima (m. 1985)

– 1904: S-a născut Vasile Jianu, compozitor, flautist şi profesor; fondator al şcolii moderne de flaut (m. 1968) – 110 ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 11 decembrie 1904

– 1912, 19.XII. / 1913, 1.I: A avut loc cel de-al patrulea recensământ în România (7.248.061 de locuitori). NOTĂ: Prima înregistrare a populaţiei în care se regăsesc elemente ale unui „recensământ modern” a avut loc în anul 1838, în timpul Regulamentului organic. După această dată, cronologia recensămintelor consemnează următoarele: al 2-lea recensamânt s-a desfăşurat în perioada decembrie 1859 – martie 1860; al 3-lea, în decembrie 1899; al 4-lea, la 19 decembrie 1912; al 5-lea, la 29 decembrie 1930; al 6-lea, la 6 aprilie 1941; al 7-lea, la 25 ianuarie 1948; al 8-lea, la 21 februarie 1956; al 9-lea, la 15 martie 1966; al 10-lea, la 5 ianuarie 1977; al 11-lea, între 7 şi 14 ianuarie 1992, al 12-lea, între 18 şi 27 martie 2002 şi al 13-lea între 20 şi 31 octombrie 2011

– 1927: S-a născut Emilian Ursu, compozitor, dirijor, ofiţer şi profesor. NOTĂ: Site-ul http://www.ucmr.org.ro/listMembri.asp?CodP=225&TipPag=comp dă ca dată a naşterii 19 februarie 1927

– 1927: S-a născut Ramon Tavernier, compozitor, aranjor-orchestrator şi pianist român de origine franceză, personalitate importantă a muzicii uşoare, compunând peste 300 de melodii; este primul care a folosit instrumente muzicale populare în muzica ușoară și jazz; înainte de Revoluţia din 1989 a folosit pseudonimul Constantin Alexandru

– 1937: La Radiodifuziunea Română este inaugurată emisiunea „Ora militară”

– 1968: A murit Tiberiu Brediceanu, compozitor şi folclorist; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (n. 1877)

– 1978: A murit medicul Florica Bagdasar, fondatoare a specialităţilor de Sănătate Mintală şi a Neuropshiatriei Copilului şi Adolescentului în România; prima femeie ministru din România, la Ministerul Sănătăţii (1946-1948) şi singura femeie care a reprezentat România dupǎ cel de-al II-lea rǎzboi mondial în delegaţia la Conferinţa de pace din 1946 de la Paris (n. 1901, într-o familie de macedoromâni, în Bitolia-Monastir din Macedonia)

– 1986: A murit medicul Petre Vancea, personalitate a oftalmologiei româneşti; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1902)

– 1989: A murit scriitorul Alexandru Mitru (numele la naştere: Alexandru Pârâianu), autor de literatură pentru copii şi tineret (n. 1914) – 25 de ani

– 1992: Patriarhia Română a emis un act ce consfinţea reactivarea Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi cu statut propriu, stabilind „de jure” desprinderea acesteia de sub tutela Patriarhiei Ruse şi revenirea ei în cadrul Bisericii Ortodoxe Române (a fost recunoscută de autorităţile moldovene la 30.VII.2002). NOTĂ: În urma Păcii de la Bucureşti (1812), Rusia a căpătat pentru prima oară teritoriul dintre Prut şi Nistru, Basarabia; pentru grăbirea rusificării, Biserica din teritoriile anexate a fost trecută sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse

– 1992: A murit cântăreaţa de operă Iolanda Mărculescu, stabilită, din 1969, în S.U.A. (n. 1923)

– 2011: A murit eseista, prozatoarea şi traducătoarea Mariana Şora; între anii 1939 şi 1948 trăieşte în Franţa, apoi se întoarce în România; din 1977 se stabileşte la München (n. 1917, la Budapesta, unde părinţii, originari din Timişoara, se refugiaseră în timpul războiului)

– 2013: A murit actorul Nae Lăzărescu, cunoscut în special pentru scenetele de comedie pe care le-a realizat de-a lungul timpului alături de partenerul său de scenă Vasile Muraru (n. 1940) – 1 an. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 8.IX.1941

 

EVENIMENTE EXTERNE

– Macao: Vizita preşedintelui chinez, Xi Jinping

– Washington: Comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, va susţine un discurs despre investiţiile şi creşterea economică în „noua UE”

– Ankara: Vizita prim-vicepremierului și ministrului afacerilor externe și europene al Croației, Vesna Pusić, în Turcia

– Moscova: Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, se întâlneşte cu omologul său sârb, Ivica Dacic

– Kiev: Vizita ministrului german de externe, Frank-Walter Steinmeier, unde va avea întrevederi cu oficiali ucraineni

– Bangkok: A 5-a ediţie a summit-ului celor 6 țări din Greater Mekong Subregion (GMS) (Cambodgia, Laos, Myanmar, Thailanda, Vietnam şi provincia Yunnan din sudul Chinei) privind proiectul barajelor hidroelectrice (19 şi 20 dec.)

 

Aniversări – Comemorări

– 1241: Termenul „parlament” a fost utilizat în premieră într-un document regal oficial prin care era convocat Consiliul regal al lui Henric al III-lea al Marii Britanii, care a condus Anglia din 1216 şi până în 1272, pe 16 noiembrie, când a murit; astăzi, Parlamentul este un organ legislativ din unele ţări, compus din una sau din două camere şi constituit din reprezentanţi ai diferitelor partide politice, aleşi total sau parţial, prin votul cetăţenilor

– 1741: A murit Vitus (Jonassen) Bering, navigator şi explorator danez în serviciul Rusiei; a condus primele expediţii în Peninsula Kamceatka; traversând marea şi strâmtoarea care azi îi poartă numele, a ajuns până la ţărmul de nord-vest al Peninsulei Alaska (n. 1681)

– 1848: A murit scriitoarea engleză Emily Brontë (n. 1818)

– 1851: A murit pictorul şi gravorul britanic peisagist Joseph William Turner, precursor al impresionismului (n. 1775)

– 1852: S-a născut Albert (Abraham) Michelson, astronom şi fizician american de origine germană; cercetări asupra vitezei luminii, care au stat la baza teoriei relativităţii; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1907 (m. 1931)

– 1861: S-a născut Italo Svevo (pseudonimul literar al lui Ettore Schmitz) scriitor și dramaturg italian (m. 1928)

– 1903: S-a născut geneticianul american George Snell; a descoperit factorii ereditari care reglează posibilitatea efectuării homogrefelor; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1980, împreună cu conaţionalul său Baruj Benacerraf şi cu francezul Jean Dausset (m. 1996)

– 1906: S-a născut (în Ucraina) Leonid I.(lici) Brejnev, om politic sovietic; prim-secretar (1964-1966) şi secretar general (1966-1982) al CC al PCUS; şef al statului sovietic (1960-1964; 1977-1982); a organizat înăbuşirea „Primăverii de la Praga” (1968) şi a elaborat doctrina „suveranităţii limitate”; pe plan intern a promovat o linie politică rigidă (m. 1982)

– 1910: S-a născut Jean Genet, romancier şi dramaturg francez (m. 1986)

– 1914: S-a născut Melvin „Mel” Shaw (nume real: Melvin Schwartzman), producător de desene animate, designer de personaje, scenarist şi regizor american; a contribuit la realizarea unor filme-cult de animaţie precum „Bambi”, „Regele Leu”, „Fantasia” (m. 2012) – 100 de ani

– 1915: S-a născut şansonetista franceză Édith Piaf (pseudonimul lui Edith Gassion) (m. 1963)

– 1915: A murit Alois Alzheimer, psihiatru şi neuropatolog german; a descris pentru prima dată o formă de demenţă degenerativă, cunoscută până azi după numele său ca Boala Alzheimer (n. 1864)

– 1918: S-a născut producătorul american de televiziune Lee Rich; cunoscut pentru câteva seriale de succes („Dallas”, „The Waltons”, „The Blue Knight”, „Eight Is Enough”, „Flamingo Road”) şi pentru filmul de televiziune „Sybil” (1976) (m. 2012)

– 1924: S-a născut romancierul şi eseistul francez Michel Tournier – 90 de ani

– 1925: S-a născut Robert B.(ernard) Sherman, compozitor american, care a compus, alături de fratele său Richard Morton Sherman, îndeosebi muzică de film (Sherman Brothers) (m. 2012)

– 1944: Apare primul număr al cotidianului francez „Le Monde” – 70 de ani

– 1944: S-a născut clavecinistul şi dirijorul francez de origine americană William Christie – 70 de ani

– 1944: S-a născut chitaristul britanic de blues şi rock Alvin Lee (numele la naştere: Graham Anthony Barnes), liderul legendarului grup rock al anilor 60 – 70 „Ten Years After” (m. 2013) – 70 de ani

– 1946: A murit fizicianul şi inventatorul francez Paul Langevin; a elaborat, printre altele, metoda de obţinere a ultrasunetelor cu ajutorul cuarţului piezoelectric/1917 (n. 1872)

– 1953: A murit Robert Andrews Millikan, fizician american, specialist în fizica experimentală; laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1923 pentru măsurarea sarcinii electronului și pentru lucrările în domeniul efectului fotoelectric (n. 1868)

– 1958: S-a născut violoncelistul britanic Steven Isserlis

– 1961: S-a născut Eric Allin Cornell, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2001, alături de Wolfgang Ketterle, Carl E. Wieman, pentru realizarea condensării Bose-Einstein în atomi alcalini şi pentru studii preliminare fundamentale asupra proprietăţilor condesatelor

– 1984: A fost semnată Declaraţia chino-britanică pe baza căreia colonia britanică Hong Kong urma să revină oficial, la 1.VII.1997, sub suveranitatea R. P. Chineze, ca regiune administrativă cu statut special (Anglia a obţinut insula Hong Kong prin Tratatul anglo-chinez de la Nanjing, încheiat la 29.VIII.1842) – 30 de ani

– 1996: A murit actorul italian de film Marcello Mastroianni (n. 1924)

– 1997: A avut loc premiera filmului „Titanic” (în regia lui James Cameron), considerat unul dintre cele mai scumpe filme şi situat pe primul loc în lista filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile; pelicula a obţinut 11 premii Oscar

– 2000, 19/20: A murit Prea Fericitul Diodor I, patriarhul ortodox al Ierusalimului (n. 1923, în Insula Chios/Grecia)

 

– 2004: A murit cântăreaţa italiană de operă (soprană) Renata Tebaldi (n. 1922) – 10 ani

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: