Connect with us

National

Carpatica Asig a intrat în faliment

Carpatica avea o cifră de afaceri de 130 de milioane de euro pe an.

Published

on

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Carpatica Asig S.A., ca urmare a constatării stării de insolvenţă a societăţii şi promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment.

Carpatica avea o cifră de afaceri de 130 de milioane de euro pe an şi 500 de angajaţi. Falimentul Carpatica Asig este al doilea cel mai mare după falimentul Astra Asigurări, companie cu afaceri de 200 de milioane de euro anual.

Ambele companii au capital autohton şi au fost, într-o formă sau alta, sub supravegherea ASF în ultimii doi ani.

Un comunicat al ASF precizează că în sedinţa de astăzi a aprobat şi metodologia şi a decis demararea celei de-a doua etape a exerciţiului de testare la stres a fondurilor deschise de investiţii şi a fondurilor închise de investiţii. Autoritatea a hotărât retragerea autorizaţiei de funcţionare şi suspendarea activităţii, la cerere, în cazul unor brokeri de asigurare, sancţionarea reprezentanţilor legali ai unor emitenţi, precum şi respingerea unor plângeri prealabile formulate împotriva unor decizii ale ASF.

Vor fi majorate capitalul social al societăţii Euroins Romania Asigurare -Reasigurare, cu suma de 200.000.000 de lei, de la 230.525.765 lei la 430.525.765 lei, precum şi cel al Companiei de Asigurări – Reasigurări Exim România, (CARE -ROMÂNIA), cu suma de 20.000.000 lei, de la 17.643.996 lei la 37.643.996 lei.

Autoriatea a aprobat şi proiectul Normei pentru punerea în aplicare a Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2016 a societăţilor din domeniul asigurărilor (proiectul va fi transmis spre publicare Monitorului Oficial al României), avizarea Instrucţiunii Fondului de Garantare a Asiguraţilor privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare semestriale de către FGA, modificarea Codului Depozitarului Central S.A. cu privire la împrumutul de instrumente financiare, precum şi proiectul Normei privind sistemul de raportare contabilă semestrială în domeniul pensiilor private.

 

 

Sursă: Mediafax

ULTIMA ORĂ

Regional9 minute ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional17 minute ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

Sport25 de minute ago

FCU Craiova se confruntă cu Universitatea Cluj în etapa a 7-a a Play-out-ului Superligii la fotbal

În etapa a 7-a a play-out-ului Superligii la fotbal, FCU Craiova se pregătește să întâlnească Universitatea Cluj, sâmbătă, 27 aprilie,...

Sport30 de minute ago

Universitatea Craiova înfruntă o nouă provocare după înfrângerea cu CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut, aseară, cu scorul de 0-1, partida cu CFR Cluj, din etapa a 6-a a playoff-ului Superligii...

National36 de minute ago

Peste 1.600 de locuri scoase la concurs în școlile de poliție

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj, prin Serviciul Resurse Umane, desfășoară recrutări pentru admiterea în unitățile de învățământ postliceal aflate în...

Regional45 de minute ago

Evaluările simulate dezvăluie performanțe încurajatoare pentru elevii din județul Dolj

În perioada 15-17 aprilie 2024, elevii din Dolj au participat la simularea județeană a Evaluării Naționale pentru clasa a VIII-a...

Regional4 ore ago

”Ceremonia de spargere a solului”, la Spitalul Regional de Urgență Craiova (galerie foto)

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON