Connect with us

National

Coaliţia PSD-ALDE ar urma să decidă azi dacă demarează procedurile de suspendare a preşedintelui

În 12 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a avut o primă reacţie după…

Published

on

O decizie în ceea ce privește o eventuală suspendare a lui Klaus Iohannis din funcția de președinte ar putea fi luată astăzi în ședința Coaliției.

Anunțul a fost făcut de șeful PSD – Liviu Dragnea, însă partenerul său de guvernare, Călin Popescu Tăriceanu este oficial în concediu de odihnă până miercuri. Totuși Tăriceanu a anunţat duminică seară că susţine “necondiţionat” suspendarea.

Surse parlamentare susțin că liderul ALDE ar fi rezervat în privința suspendării lui Iohannis și ar dori să amâne discuțiile.

Liderii PSD, în frunte cu Liviu Dragnea, îi reproşează preşedintelui României că a încălcat Constituţia pentru că nu respecta decizia CCR de revocare din fruntea DNA a Laurei Codruța Kovesi.

În tot acest timp, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a evitat să spună clar dacă doreşte sau nu suspendarea preşedintelui. Înaintea şedinţei Coaliţiei, Tariceanu şi-a luat concediu de odihnă. Iar în locul său, la şefia Senatului, l-a desemnat pe senatorul PSD Adrian Țuțuianu.

Absența lui Tăriceanu ar putea duce la amânarea deciziei în Coaliţie. Totuşi, surse parlamentare susţin că liderul ALDE ar fi rezervat cu privire la o eventuală suspendare şi ar prefera amânarea discuţiilor.

În schimb, aceleaşi surse susţin că Liviu Dragnea şi colegii săi şi-ar dori declanşarea suspendării. Social-democraţii îi reproşează lui Klaus Iohannis că face tot posibilul pentru ca legile justiţiei, Codul Penal şi cel de procedura penală să nu intre în vigoare.

Însă, fără votul celor de la ALDE, suspendarea ar fi practic imposibilă în Parlament, pentru că UDMR a anunţat deja că nu susţine un asemenea demers.

Liviu Dragnea a anunţat săptămâna trecută că luni urmează să fie luată o decizie cu privire la suspendarea preşedintelui, după ce a trecut o lună de la decizia CCR care spune că procurorul-şef al DNA, Laura Coduţa Kovesi, trebuie demisă prin decret semnat de către preşedinte. Dragnea l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis că ”îşi bate joc de Constituţie”.

”Eu nu aştept răspuns, pentru că nu trebuie să îmi dea mie răspuns, ci Constituţiei, o Constituţie de care îşi bate joc. Nu îl interesează nici legea, nici Constituţia, nu-l interesează decât propria protecţie, ca să vorbim foarte răspicat. Spunea ieri despre dictatura majorităţii. Păi asta este exact abordarea unui dictator, pentru că majoritatea este unul din pilonii fundamentali ai democraţiei. De asta se fac voturi, de aia merg oamenii să voteze liber când sunt alegeri, ca să aleagă o majoritate care să hotărască, să legifereze şi să conducă prin guvern treburile ţării. Şi este deranjat de majoritate. Deci este exact logica unui dictator că nu contează majoritatea, nu contează votul, contează doar ce vrea unul singur care trebuie să aibă subordonate toate instituţiile – parlamentare, ale guvernului, serviciile şi absolut tot ce mişcă, CCR”, a afirmat Liviu Dragnea.

Preşedintele social-democraţilor a spus că a discutat cu Tăriceanu despre suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis.

”Am discutat acum cu dl Tăriceanu şi i-am spus că din punctul meu de vedere suspendarea preşedintelui trebuie să fie o opţiune serioasă, pentru că dacă doar stăm şi ne plângem că nu respectă azi Constituţia, nu respectă mâine Constituţia, poate mai trimite un alt consilier prezidenţial să mai ameninţe vreun judecător de la CCR. O fi trimis consilieri prezidenţiali să ameninţe şi judecători de la Înalta Curte, nu poate să spună nimeni că nu-i adevărat. Şi dacă noi doar stăm şi constatăm, atunci nu ne exercităm un atribut important al acestui for, care este forul suprem din România. (…) Şi dl Tăriceanu a spus că este de acord şi trebuie să analizăm foarte serios zilele astea şi luni să luăm o decizie: da sau nu”, a mai declarat Liviu Dragnea.

Cu toate că preşedintele Senatului şi-a derogat atribuţiile pentru că a plecat în concediu, acesta a susţinut duminică seară la Antena 3 că susţine necondiţionat suspendarea preşedinteşui Klaus Iohannis şi a anunţat că a plecat în concediu şi şi-a delegat atribuţiile deoarece sesiunea extraordinară era programată să dureze o săptămână, nu două.

“Refuzul preşedintelui poate să fie trecut în registrul gesturilor politice care ar putea să îi aducă anumite posturi. Deciziile CCR sunt obligatorii. Dacă una din instituţiile importante ale statului, Preşedintele, nu respectă deciziil CCR, atunci să ştiţi că refuzi până jos, până la ultimul cetăţean. (…)

Nu avem decât măsura extremă a suspendării, şi am spus că această măsură trebuie foarte bine întărită, pentru că e aproape sigur că poate unele dintre problemele cu care suntem confruntaţi, dar poate să creeze şi numeroase alte probleme.

Ceea ce pot să vă spun este că voi susţine necondiţionat o decizie a coaliţiei de a demara procedura de suspendare (a preşedintelui – n.r.), având în vedere că au grijă de unul dintre cei doi parteneri, unul dintre cei doi piloni pe care se situează coaliţia de guvernare. (…) Eu nu voi accepta niciodată ca drepturile şi libertăţile indviduale ale cetăţenilor să fie încălcate. Nu voi accepta să facem a astfel de derogări de la statul de drept şi, ca atare, sigur, repet, dacă o astfel de decizie vom considera că trebuie luată, trebuie să mergem înainte”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Decizia Curţii Constituţionale, care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedinte, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, şi a stabilit că preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, a fost publicată în 7 iunie în Monitorul Oficial.

În 12 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a avut o primă reacţie după publicarea motivării CCR, spunând că motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări, dar poate că o aprofundare ulterioară “va duce mai aproape de adevăr”. El a mai afirmat că PSD ”încearcă să amputeze puterile preşedintelui pentru că preşedintele are altă părere” şi că este evident că decizia CCR “vine exact în linia PSD de amputare a puterilor preşedintelui”.

Întrebat de mai multe ori dacă va semna decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, şeful statului a afirmat că va reacţiona într-un timp rezonabil, precizând că nu se poate aştepta până în decembrie, de exemplu, dar că nu crede că cineva serios se aşteaptă de la el să aplice o decizie într-o zi sau două. El a mai spus că “nu va exista nicio suspendare” a sa, pentru că nu există niciun temei pentru un astfel de demers.

sursa: stirileprotv.ro

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National8 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional8 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional8 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional8 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional8 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional8 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional9 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON