Connect with us

National

Criza imigrantilor: peste 6400 in Romania?

Cati refugiati va primi, pana la urma, Romania?

Published

on

             România ar trebui să primească peste 6.400 de refugiaţi, potrivit cotelor obligatorii anunţate astăzi de Comisia Europeană. Preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, a îndemnat ţările Uniunii să accepte în total 160.000 de persoane aflate acum în Grecia, Ungaria şi Italia şi a făcut apel la omenia europenilor pentru a-i integra pe refugiaţi. El a prezentat în Parlamentul European un plan de rezolvare a crizei imigranţilor, dar a admis că Europa nu este unită în acestă privinţă. Premierul Cehiei a declarat după discursul lui Juncker că nu este nevoie de reguli noi, ci de aplicarea celor existente, iar ministrul de externe al Slovaciei a repetat dezacordul faţă de cotele obligatorii, dar a spus că propunerile lui Juncker au şi părţi bune. Reuters aminteşte că cele două ţări, alături de Ungaria şi Polonia, au respins până acum propunerile Comisiei. Autorităţile române au spus la rândul lor că nu pot primi refugiaţi în plus faţă de capacitatea centrelor existente. Atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi premierul Victor Ponta au anunţat că România nu este de acord cu stabilirea unui sistem de cote obligatorii de imigranţi alocate fiecărui stat membru al Uniunii.

UDMR consideră că România trebuie să susţină în Parlamentul European acordarea de cote voluntare şi nu de cote obligatorii de imigranţi. Liderul Uniunii, Kelemen Hunor, spune că este nevoie de o responsabilitate comună a statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi de o solidaritate necesară pentru a-i ajuta pe refugiaţi.

Purtătorul de cuvânt al deputaţilor PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, astăzi, că numărul final al refugiaţilor sirieni pe care îi va găzdui România va fi stabilit la nivelul Consiliului European. El a mai spus că este nevoie şi de un cadru legislativ pentru integrarea mai uşoară a imigranţilor.

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National47 de minute ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regionalo oră ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regionalo oră ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regionalo oră ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regionalo oră ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional2 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional2 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON