Connect with us

Sport

CS U Craiova – FC Steaua București (avancronică)

Sâmbătă, 18 februarie 2017, ora 20.00

Published

on

 

De la revenirea „Ştiinţei” pe prima scenă din 2014, cele două echipe s-au mai întâlnit de cinci ori în Liga 1, de patru ori s-au impus bucureştenii, iar un joc s-a terminat fără gol.

– Prima partidă din noua serie a confruntărilor a avut loc pe 2 august 2014, Steaua – CS U Craiova 3-1. Adi Popa a deschis scorul, apoi Sânmărtean a stabilit rezultatul pauzei direct din lovitură liberă. În partea secundă, Varela (minutul 90+3) şi Andrei Ivan (min 90+4, aflat la întâia sa reuşită în campionat) au completat lista marcatorilor.

– Singurul punct scos de olteni în cele cinci jocuri s-a consemnat pe 1 martie 2015, 0-0 pe arena de lângă Parcul Romanescu din Craiova.

– Bucureştenii au câştigat şi ambele jocuri din stagiunea precedentă, 2-1 în Bănie (Nicolae Stanciu, Gregory Tade / Bogdan Vătăjelu) şi 2-0 pe teren propriu (Paul Papp, Gregory Tade).

– Cea mai recentă dispută a fost cea din 2 octombrie 2016, FC Steaua – CS U Craiova 2-1, marcatori De Amorim, Boldrin, respectiv Vătăjelu. Acesta a fost şi meciul în care a debutat Vladimir Screciu, primul jucător din istoria Ligii 1 născut după 1 ianuarie 2000.

– Ultima oară când craiovenii s-au bucurat de un succes în Liga 1 Orange în faţa rivalilor „roş-albaştrii” s-a consemnat pe 1 septembrie 2002, FC U Craiova – Steaua 3-1 (dublă Verdeş, Sava / Claudiu Răducanu), antrenorul gazdelor fiind Emil Săndoi. Au urmat cinci remize şi 15 victorii pentru bucureşteni, printre cele 15 succese din campionat numărându-se şi cel din 29 august 2004, Steaua – FC U Craiova 5-0, rezultat care a consemnat cea mai mare diferenţă de scor din disputele directe.

Gigi Mulţescu vs Laurenţiu Reghecampf: 3 jocuri – 3 victorii Reghecampf

2012/2013, Steaua – Gaz Metan Mediaş 3-0;

2013/2014, Dinamo – Steaua 1-2;

2016/2017, FC Steaua – CS U Craiova 2-1.

20.02.2010, Steaua – Ceahlăul 1-3 a fost ultima victorie reuşită de Gigi Mulţescu în faţa Stelei. Au urmat pentru actualul tehnician al oltenilor o remiză şi șase înfrângeri.

Sâmbătă, 18 februarie 2017, ora 20.00 – Stadion Municipal Drobeta Turnu Severin

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: lpf.ro

 

ULTIMA ORĂ

International13 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National13 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional13 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional13 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional14 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional14 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional14 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON