Connect with us

Regional

Culturi de cannabis în Vâlcea

În urma percheziţiilor, în două locuinţe din Pietrari și Păușești Măglași au fost descoperite 2 culturi

Published

on

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) – BT Vâlcea împreună cu poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, au reuşit identificarea unor persoane implicate în comiterea unor infracţiuni de trafic de droguri de risc. Potrivit acestora, faptele se derulau pe teritoriul municipiului Râmnicu Vâlcea şi în Bucureşti. În urma percheziţiilor, în două locuinţe din Pietrari și Păușești Măglași au fost descoperite 2 culturi indoor (31 de ghivece cu plante de cannabis, cu dimensiuni între 1 m şi 1,5 m), aflate în perioada de vegetaţie maximă, a căror valoare la comercializare este estimată la 60.000 de euro, precum şi instalaţii pentru creşterea şi întreţinerea culturilor. De asemenea, au fost ridicate pentru cercetări şi aproximativ 50 de grame de cannabis, 2 grindere, telefoane mobile, cartele SIM şi un document de identitate fals. Din investigaţii a reieşit că în mediul on line a fost creat site-ul www.comunitateaprocannabis.com, ce avea ca scop vânzarea de seminţe de cannabis de diferite tipuri, în urma comenzilor efectuate cantităţile solicitate fiind livrate prin intermediul societăţilor de curierat.

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National6 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional6 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional6 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional6 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional6 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional7 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional7 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON