DE ACTUALITATE

Directorul Romgaz Târgu Mureş, reţinut de DNA

Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore.

Împarte cu prietenii tăi

Directorul Sucursalei Târgu Mureş a Romgaz şi alte trei persoane din conducerea instituţiei au fost reţinuţi de DNA, fiind acuzaţi că, invocând presupuse emanaţii de gaze, au decis ca o lucrare ce trebuia făcută de o asociere din care făcea parte şi Primăria să fie realizată din bugetul societăţii.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de miercuri, a directorului Sucursalei Târgu Mureş a SNGN Romgaz, Avram Pantelimon, a directorului tehnic al sucursalei, Ioan Ştefan, a şefului Secţiei de Producţie din SNGN Romgaz-Sucursala Târgu Mureş, Emil Valentin Mincan, şi a şefului Serviciului Proiectare al Sucursalei Târgu Mureş a SNGN Romgaz, Ioan Tiberiu Olaru, transmite MEDIAFAX.

Ei sunt acuzaţi de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Procurorii susţin că, în primăvara anului 2014, Avram Pantelimon, alături de Emil Valentin Mincan, Ioan Ştefan şi Ioan Tiberiu Olaru, invocând existenţa unor presupuse defecte şi emanaţii de gaze, au decis ca o lucrare de deviere a unor conducte de aducţiune de la trei sonde – ce trebuia executată de către o asociere din care făcea parte şi Primăria Târgu Mureş, în condiţiile construirii unui cartier de locuinţe în oraş – să fie realizată din bugetul propriu al societăţii naţionale.

 

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
„Elixirul Dragostei”, pe scena Operei Romane

Opera Română Craiova vă invită astăzi, 28 ianuarie, orele 19:00, să gustați din "Elixirul dragostei".

Închide