Connect with us

Regional

Festival de poezie religioasă pentru elevi

Concurs de creație literară în română și franceză

Published

on

Elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal, pasionați de poezie și buni cunoscători ai limbii române și limbii franceze, se pot înscrie la cea de-a X-a ediție a Festivalului de Poezie Religioasă organizat de Fundația „Cuvântul care zidește” și Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova.

Anul acesta, tema concursului este „Educația, cea mai bună dintre lumi”, iar termenul limită pentru înscriere este 1 noiembrie 2016.

Festivalul de Poezie Religioasă este un concurs de creație literară, în limba română și în limba franceză, care își propune să descopere și să promoveze noi talente poetice.

Prin organizarea acestui festival se mai urmărește: cultivarea respectului copiilor și tinerilor pentru valorile culturale și promovarea valențelor educative ale religiei ortodoxe, promovarea utilizării şi conştientizarea importanţei învăţării limbii franceze, dar și îmbogăţirea universului cunoaşterii elevilor.

Festivalul se desfășoară în două etape, una de preselecție și una finală, având două categorii și mai multe secțiuni.

La categoria destinată poeziilor în limba română pot participa elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal, în timp ce la cea destinată poeziilor în limba franceză se pot înscrie doar elevii din ciclul gimnazial și liceal.

La prima categorie, înscrierea în concurs presupune transmiterea a câte trei poezii în limba română, iar la cea de-a doua transmitere a câte două poezii în limba franceză.

În ambele cazuri, poeziile trebuie să aibă minim 2 strofe.