Connect with us

Regional

Film in premiera absoluta

Vineri, 15 mai, lansarea unui proiect inedit în incinta Bibliotecii Franceze Omnia din Craiova.

Published

on

Poetul Nicolae Coande revine cu un nou proiect menit să aducă artistul român în fața publicului său. Proiectul, „Artistul în timpul său”  își propune să contribuie la cunoașterea artiștilor din urbea craioveană de o manieră mai decisă, cu tot ceea ce înseamnă munca și opera acestora, fie că sunt scriitori, regizori, artiști plastici, poeți sau organizatori ai unor evenimente culturale. Întâlnirile de acest gen vor avea loc lunar la Biblioteca Franceză „Omnia” (director Doina Ghiță).

Primul invitat este regizorul Bogdan-Cristian Drăgan, care va prezenta, vineri, 15 mai, de la ora 14.00, un film cu valoare de excepție, în premieră absolută, primul făcut cu regele Mihai I la Versoix, în anul 1990. Intitulat „Regele meu, revoluția mea”, filmul reprezintă un interviu acordat de MS Regele Mihai.  Filmul a fost intenționat lăsat needitat, deoarece realizatorii au dorit să nu-i știrbească valoarea emoțională de document. Realizatorii  sunt studenții Academiei de Teatru și Film, participanți la Festivalul de Film documentar de la Nyon: Bogdan-Cristian Drăgan, Cornel Mihalache, Matei Firică, Viorel Sergovici jr.

Totodată, publicul prezent va putea viziona filmul „Los olvidados” („Cei uitați”), scenariul și regia Bogdan-Cristian Drăgan, film prezentat în anul 1990, la Festivalul de Film documentar de la Nyon (Elveția).

Filmul a câștigat Premiul pentru scenariu la Festivalul Dakino, Bucuresti.

Intrarea publicului este liberă.

 

 

 

 

 

sursa text si foto Nicolae Coande

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National6 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional6 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional6 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional6 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional6 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional7 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional7 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON