Connect with us

International

„Frontierele si izolarea nu sunt solutia la criza refugiatilor!”

Mesaj către „extremiști” și „populiști”, din partea europarlamentarului Victor Negrescu.

Published

on

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu atrage atenția că soluția la actuala criză a imigranților din Europa nu poate consta în întărirea frontierelor și în izolare, deoarece problema este în zonele de origine ale imigranților. Acesta critică discursul extremist al unor actori politici din România, explicând că „spațiul Schengen nu are nicio legătură cu migrația”.

„În contextul crizei refugiaților din Europa, doresc să transmit un mesaj populiștilor și extremiștilor, atât de la noi, cât și din UE: spațiul Schengen nu are nicio legătură cu migrația! Frontierele și izolarea nu pot bloca imigranții, ci doar pacea și o implicare mai mare a UE / SUA în susținerea democrației și dezvoltării economice în zonele de origine ale acestor persoane.

Pentru cei care nu au înțeles, aceste persoane au supraviețuit unei dictaturi, unui conflict sângeros, au stat luni în tabere de refugiați fără ajutoare, au traversat țări întregi, au trecut marea riscându-și viața și au evitat și frontierele mai multor state care nu sunt în Schengen, dar și zidul construit de Ungaria.

Ca român care am trăit aproape 9 ani în străinătate pot spune că nimic nu te poate împiedica să pleci atunci când îți dorești, doar că idealul aproape al tuturor este ca acasă, alături de propria familie și de prieteni, să aibă tot ce există în Europa modernă – democrație, libertate, drepturi și mai ales pace”, afirmă Victor Negrescu.

Eurodeputatul român subliniază că pozițiile „anti-europene” venite recent din partea unor reprezentanți ai PNL pot produce efecte nedorite.

„Există în spațiul public tot felul de declarații anti-europene și lipsite de solidaritate, cum am văzut venind din partea unor reprezentanți ai PNL. Acestea pot afecta foarte mult Diaspora, iar închiderea frontierelor despre care vorbesc unii liberali ar avea efectul total nedorit de a împiedica românii să se întoarcă înapoi acasă. Fac un apel la responsabilitate față de cei care formulează astfel de poziții tranșante.

Criza imigranților din Europa nu se rezolvă cu declarații pripite sau cu critici ale măsurilor incipiente identificate la nivelul UE fără a oferi alte soluții în schimb. Și în niciun caz nu se rezolvă îndemnând la lipsă de solidaritate între state, total contrară principiilor UE, pe care, din păcate, o văd venind din ce în ce mai mult dinspre liberali”, declară deputatul european Victor Negrescu.

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National9 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional10 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional10 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional10 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional10 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional10 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional10 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON