Connect with us

Regional

Începe Olimpiada Liceelor!

Competiţia se va încheia pe 31 mai.

Published

on

Probele încep luni, 9 mai, cu înotul, care se va desfăşura la Bazinul Didactic de Înot, şi vor continua marţi cu şah la Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu”, joi fiind programată proba la biologie-geografie, la sfârşitul săptămânii urmând a se susţine probele la atletism şi fotbal.

 
Manifestarea „Olimpiada Liceelor” se desfăşoară pe cinci secţiuni: sport,  discipline de învăţământ, artistică, abilităţi practice, voluntariat.

Secţiunea abilităţi practice constă în lucrări de întreţinere şi reparaţii efectuate în cadrul unităţii de învăţământ, stabilite de juriul manifestării şi conducerea liceului, în valoare de 9.000 lei.

Secţiunea voluntariat constă în implicarea elevilor în orice fel de acţiune umanitară, de ecologizare, de protecţia mediului.
Potrivit regulamentului, sumele acordate ca premii echipajelor câştigătoare se calculează pe baza locului obţinut, respectiv locul I – 300 lei, locul II – 200 lei, locul III -100 lei şi locul IV – 50 lei.

Competiţia se va încheia pe 31 mai, cu probele de Miss, Mister, Interpretare muzicală, dans, liceele câştigătoare fiind premiate în cadrul Galei de Premiere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: evenimentdeolt. ro

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National4 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional5 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional5 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional5 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional5 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional5 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional5 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON