Connect with us

Regional

Intervenție contra-cronometru a salvatorilor doljeni

La școlile din Daneți și Dăbuleni

Published

on

Azi, 12 februarie 2020, în jurul orei 10.00, inspectoratul județean pentru situații de urgență a înregistrat un apel primit prin numărul unic de urgență 112, prin care am fost anunțați că, la școala generală din localitatea Daneți, copiii dintr-o clasă prezintă stări de rău: amețeală, greață, stări de vomă, etc. Imediat, la fața locului au fost trimise 3 autospeciale destinate transportului victimelor multiple, 1 autospecială de prim ajutor medical, 2 ambulanțe SAJ și autospeciala de cercetare CBRN, activitatea la fața locului fiind coordonată de grupa operativă. Ajunși la locul intervenției, salvatorii au constatat că este vorba despre 16 copii, dintre care 15 au fost încadrați în urgența tip cod verde (stabil), iar unul la urgența tip cod galben (prezenta dureri de cap, greață, vomă, etc.). Pentru o evaluare mai amplă, toți minorii au fost transportați la dispensarul medical din localitate, unde li s-a acordat ajutor medical specializat, fiind totodată supuși unui control mai amănunțit al stării de sănătate. Investigațiile medicale au relevat că toți cei 16 copii necesită să fie trimiși la unități spitalicești din municipiul Craiova, cu autospecialele de la fața locului. Precizăm că, pe întreaga durată a intervenției, toți copiii au fost conștienți, cooperanți și în afara oricărui pericol.

Un al doilea apel de urgență a fost primit la ora 11.44, anunțând că la Spitalul Orășenesc Dăbuleni s-au prezentat 9 copii prezentând simptome similare celor menționate mai sus. Acestora li s-a acordat primul ajutor medical de urgență de către cadrele medicale din spital. La fața locului au fost trimise o autospecială pentru transportul victimelor multiple, o ambulanță SAJ, autospeciala de cercetare CBRN, dar și grupa operativă a inspectoratului. Toți cei 9 copiii sunt conștienți și cooperanți cu cadrele medicale, fiind transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

În ambele cazuri mai sus prezentate, echipa specializată în intervenții la accidente chimice, biologice și radiologice/nucleare (CBRN) din cadrul inspectoratului județean pentru situații de urgență a efectuat măsurători la fața locului pentru a determina eventuala prezență a unor substanțe periculoase, precum și valorile de concentrație în aer asociate. În urma efectuării măsurătorilor, aparatele din dotarea autospecialei care au fost utilizate nu au indicat prezența vreunei substanțe periculoase. (fb ISU Dolj)