Monica Rosu – ambitie, perseverenta, talent si multa munca

Monica Roșu s-a născut la 11 mai 1987, la Bacău, oraș în care va face primii pași spre o carieră strălucită în gimnastică. La nici patru ani ajunge, pentru prima dată într-o sală de sport, dar șirul reușitelor și al sacrificiilor familiei sale, începe, cu adevărat, pe când avea 7 ani. Urmându-și antrenoarea, se mută, la Focșani, dar nu pentru multă vreme. Întoarsă în orașul natal, în 1994, se antrenează asiduu, iar când împlinea 11 ani pleacă din nou, de această dată, la Onești, la Centrul de antrenament pentru junioare. Selecționarea  în echipa de gimnastică a României , a reprezentat o mare bucurie pentru cei de acasă, dar mai ales pentru mama sa, admiratoare absolută a Nadiei Comăneci , care-și dorea ca Monica să fie o demnă urmașă a celei care a revoluționat gimnastica mondială .

Primele roade ale calităților Monicăi Roșu se concretizează la Campionatul Național de Gimnastică de la Ploiești, din 1997, unde câștigă prima sa medalie. Surprinzător, la bârnă, aparat, pe care nu l-a practicat la nicio mare competiție. Proba predilectă a Monicăi Roșu a fost cea de sărituri, cea la care a concurat cu combinații extrem de dificile.

Drumul către cea mai înaltă treaptă a podiumului  înseamnă, nu de puține ori, momente grele, nereușite, care însă, în cazul Monicăi Roșu vor da, o strălucire în plus, izbânzilor.  Un astfel de moment s-a petrecut în anul 2000, la Turneul de la Charleroi, Belgia. Două colege s-au retras din lot pe neașteptate și  ca soluție de ultimă oră, Monica este selectată, deși era accidentată. N-a reușit decât  un loc doisprezece la individual compus.

Anul următor concurează în Olanda și Slovacia dovedind că a făcut progrese importante, în special la sărituri și sol. Ascensiunea nu a fost una lineară. Au fost când accidentări, când ratări, dar niciuna dintre aceste întâmplări nu a avut darul s-o demobilizeze pe Monica Roșu, care reușește să convingă că merită să se mute la Centru Național de Antrenament, de la Deva și să intre sub îndrumarea celui mai mare antrenor român de gimnastică, Octavian Belu, care era secondat de ”mâna de fier” a lotului național, Mariana Bitang.

În anul 2002, la Campionatul European de Juniori de la Patras, Grecia, Monica Roșu câștigă medalii de bronz la sol și la proba sa favorită, la sărituri. 2003 și 2004 sunt doi ani foarte importanți, pe parcursul cărora Monica Roșu participă la turnee și concursuri interne și internaționale, acumulând nu doar o foarte necesară experiență, ci un plus de valoare pentru exercițiile prezentate. În 2003, la Anaheim , Statele Unite ale Americii la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică, câștigă medalia de bronz cu echipa și obține locul patru la sărituri. La fel de important este anul 2004, pentru Monica Roșu. Mai întâi fiindcă la Amsterdam, la Campionatele Europene de Gimnastică, reușește să câștige medalia de aur la sărituri, iar după aceea, pentru momentul de vârf al carierei sale: Olimpiada de Vară de la Atena, Grecia.  Monica Roșu se dovedește fără rivale la sărituri. Câștigă aurul la o diferență de aproape două zecimi față de ocupanta locului doi, cu cele mai dificile sărituri din concurs.

Tot la Olimpiadă cucerește aurul cu echipa României, la o diferență de aproape un punct față de următoarea clasată. Reușitele de excepție ale gimnastei Monica Roșu reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o expresie a mândriei de a fi român.

Studioul: Radio Romania Iași

Realizator: Mircea Dascaliuc

Redactor sef: Nicolae Tomescu

Voce: Claudia Crăcăleanu, Alexandra Anița

Operator camera: Silviu Barbu

Editor: Bogdan Zlei