Connect with us

Regional

Noaptea Muzeelor la Casa Baniei

Prezentarea Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei.

Published

on

Casa Băniei, monument de arhitectură medievală şi cea mai veche construcţie civilă din Craiova, a fost zidită la sfârşitul secolului al XV-lea de boierii Craioveşti, iar, în anul 1699, a fost reconstruită de domnitorul martir, Constantin Brâncoveanu. Din construcţia iniţială a Craioveştilor se mai păstrează doar o parte a pivniţelor. În vâltoarea istoriei, vechea ctitorie a fost incendiată de nenumărate ori, a trecut în stăpâniri şi administrări diferite şi a suferit, după nevoi, transformări, adaosuri şi suprimări arhitecturale. Astfel, în perioada 1718 – 1739, Casa Băniei devine sediul administraţiei austriece, care o fortifică pentru apărare.

În 1750, clădirea este cedată de domnitorul Grigore Ghica Episcopiei Râmnicului. Din 1850, clădirea devine sediu pentru diverse instituţii ale oraşului: Tribunalul Craiovei, Liceul Fraţii Buzeşti, Seminarul local, Arhivele Statului. Din anul 1933, va adăposti Muzeul Olteniei până în 1948, când trece în folosinţa Mitropoliei Olteniei.

Din anul 1966, vechiul monument de arhitectură brâncovenească găzduieşte Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei. Sectia de Etnografie organizează: expoziţii pemanente şi temporare cuprinzând valori documentar-etnografice, de artă tradiţională şi contemporană din patrimoniul propriu sau aparţinând altor instituţii; sesiuni de comunicări, simpozioane, întâlniri cu specialişti în domeniu, lansări de carte, proiecţii de filme etnografice şi alte acţiuni para şi metamuzeale. sursa text Muzeul Olteniei sursa foto wikipedia.ro

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National8 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional8 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional9 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional9 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional9 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional9 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional9 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON