Evenimente

„Nu m-au lasat sa conduc lumea”, intalnire cu poezie si oameni

Întâlnirea va avea loc într-un „cadru tovărășesc” în noul spațiu al Teatrului Național, „Ia te uită!”.

Published

8 ani ago

19/11/2015

Poetul Nicolae Coande vă invită, cu entuziasm moderat, la prezentarea noii sale cărți de poezie, „Nu m-au lăsat să conduc lumea” (Casa de editură Max Blecher, 2015).

Vor participa la întâlnirea cu cei care doresc să asculte gânduri și poeme ale autorului poetul Claudiu Komartin, directorul Casei de editură Max Blecher, și Ana Toma, cea care însuflețește grafic cărțile apărute aici. Pentru publicul craioveam mai puțin știutor al pieței de carte din România, Casa de editură Max Blecher a luat fiinţă în toamna anului 2010, ca o dezvoltare a proiectului de lecturi şi ateliere de literatură contemporană „Institutul Blecher”, fondat în 2009, la împlinirea centenarului Max Blecher, de către Claudiu Komartin şi Ana Toma.

Întâlnirea va avea loc într-un „cadru tovărășesc” în noul spațiu al Teatrului Național, „Ia te uită!”, miercuri, 25 noiembrie, de la ora 18.

O primă lansare a cărții a avut loc la Clubul de lectură Institutul Blecher, pe 25 octombrie, a.c. Pentru curioși, un film al celor spuse/citite acolo, aici: https://www.youtube.com/watch?v=D-ZffAb7250

„Nicolae Coande e cel mai sever mistic (al poeziei, dar nu numai) dintre poeții de azi. Mâniile, imprecațiile, afuriseniile lui de aici se trag: din ultrajul idealurilor prea febrile și prea radicale. El e chiar misticul negativității […] restul e literatură. Iar el literatură nu vrea să scrie.”

Al. Cistelecan

„Coande scrie, esențializat, la marginea morții: nu împotriva ei, ci în complicitate cu ea, poezia sa fiind, după ce trecem de toate etichetele foarte inteligente care i s-au atașat, o thanatofilie atent controlată.”

Ștefan Borbely

„Prin noul său volum, Nu m-au lăsat să conduc lumea, Nicolae Coande mai demonstrează o dată că viabilitatea unei formule poetice nu ține de mode, de migrații sezoniere, de tendințe. Că un poet adevărat continuă cu obstinație să-și urmărească obsesiile, să-și hrănească indispozițiile, și o face rămânând tot timpul subtil și neașteptat, fals sentențios — dai la tot pasul în această poezie de admirabile scăpărări de luciditate și inteligență bine strunită —, sarcastic, negru-n cerul gurii și bavard, când, de fapt, atât de grav în fiecare secvență derulată în filmul său straniu, ce atinge uneori tragismul prin intermediul metonimiei și al deriziunii. Lucru pe care doar câțiva dintre cei cu adevărat mari (nu neapărat poeți galonați sau faime ale istoriilor literare) l-au mai reușit atât de memorabil — de obsedant — în toată poezia românească recentă.”

Claudiu Komartin

Un gând al autorului:

„Am scris cartea asta timp de cinci ani, fără să mă gîndesc că o voi publica, iată, la exact 20 de ani de la debutul editorial. Atunci am publicat În margine şi mai cred şi azi, după ce am citit sute de poeţi şi chiar cărţi fără semnătură, că insul care scrie poezie este homo sacer al tuturor epocilor, excomunicatul, cel autodesemnat să provoace şi să ilustreze diferenţa, dincolo de lege şi totuşi înăuntrul ei: figura noastră în oglindă, aşa cum nu avem mereu puterea de a o recunoaşte. Aşa, poem după poem, am ajuns la concluzia „savantă” că doar la cinci ani putem fi cu adevărat poeţi, atunci când puterea noastră se uneşte, cum cerea Nietzsche, cu o altă putere şi făptuim cu adevărat totul. Ceea ce facem pe urmă este o transcriere palidă a acelei miresme unice.”