Connect with us

Regional

Nunți de aur la Târgu-Jiu

Evenimentul se sărbătoreşte din 2004.

Published

on

Cuplurile din municipiul Târgu-Jiu, care au împlinit sau împlinesc în acest an, 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, vor fi sărbătorite, și anul acesta, de către autorităţile locale.

Evenimentul Nunta de Aur” se sărbătoreşte la Târgu-Jiu din anul 2004 încoace, pe data de 24 februarie, în ziua de Dragobete. Cuplurile vor beneficia de o slujbă religioasă oficiată în ziua de 24 februarie la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din municipiu, iar mai apoi, municipalitatea le va oferi o masă festivă.

Cuplurile vor primi, de asemenea, şi câte un dar de 500 de lei, precum şi o diploma.

De 12 ani de când este organizat anual acest eveniment, sute de cupluri din Târgu-Jiu au fost sărbătorite. Astfel, în 2004 au fost sărbătorite 114 cupluri, 140 au fost în 2005, în 2006 alte 74, un număr de 76 de cupluri au fost celebrate în 2007, 77 în 2008, 71 au fost înscrise în 2009, 90 în 2010, câte 64 în anii 2011 şi 2012, anii 2013 şi 2014 au fost motiv de aniversare a nunţii de aur pentru 65, respectiv 78 de cupluri din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce anul trecut 54 de cupluri au celebrat Nunta de Aur”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: gorjeanul.ro

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National13 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional13 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional14 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional14 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional14 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional14 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional14 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON