Connect with us

Fapt divers

O catacombă cu 17 mumii a fost descoperită în Egipt

Este o ”descoperire fără precedent”

Published

on

Arheologii au descoperit o catacombă subterană care conţine coridoare unde s-au găsit aceste mumii. Catacomba face parte dintr-un cimitir antic din situl Tuna el-Gebel, provincia Minyia, din Egipt.

Deşi arheologii de la Universitatea din Cairo au excavat în această zonă timp de 80 de ani, coridoarele au rămas nedescoperite din cauza intrării extrem de înguste, scrie descopera.ro

Mohamed Salah bn Mohamed Ahmed El-Kholy, un profesor de la Universitatea din Cairo, a precizat că datorită prezenţelor monedelor în această zonă, care au apărut acum aproximativ 2.500 de ani în Egipt, mumiile au cel mult această vârstă. Probabil acestea datează de când Egiptul a fost cucerit de Alexandru cel Mare sau chiar mai târziu, când Egiptul era condus de romani.

Arheologii au descoperit 17 mumii, iar Ministrul de Antichităţi egiptean le descrie ca fiind o descoperire fără precedent”, notează descopera.ro

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National21 de minute ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional35 de minute ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional43 de minute ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional46 de minute ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional54 de minute ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regionalo oră ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regionalo oră ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON