Connect with us

National

Paguba contractului cu Bechtel

Pagubă la bugetul de stat de 525 de milioane de euro

Published

on

Contractul încheiat în 2003 cu firma americană Bechtel care a construit puţin peste 10% din Autostrada Transilvania Braşov-Borş a produs o pagubă la bugetul de stat de 525 de milioane de euro – arată un raport al Ministerului de Finanţe, din decembrie 2016. Contractul iniţial semnat între Guvernul României şi constructorul armerican Bechtel prevedea realizarea unei autostrăzi în lungime de 415 km între Braşov şi Borş cu o valoare de circa 2,2 miliarde de euro, însă după mai multe acte adiţionale la contract, Ministerul Transporturilor a plătit 1,5 miliarde de euro, adică 65% din valoarea contractului, pentru doar 52 de km de autostradă. Astfel, pentru un km de drum rapid în zonă de deal, România a achitat 28 de milioane de euro, aproape de 4 ori mai mult faţă de standardele de cost în vigoare. Ministerul Finanţelor consideră că răspunzător de acest prejudiciu sunt directorii generali ai Companiei de Drumuri care au semnat contractul, actele adiţionale, dar şi despăgubirea de 37 de milioane de euro achitată constructorului pentru rezilierea contractului în 2013. În fapt, mecanismele prin care s-ar fi umflat contractul sunt lipsa unei negocieri cu antreprenorul, mascarea avansului de 40 de milioane de euro sub o altă denumire sau cheltuieli de mobilizare care nu erau prevăzute în devizul general.

 

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National10 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional10 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional10 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional10 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional10 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional11 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional11 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON