Connect with us

International

Premierul israelian: „Iranul reprezinta o amenintare la adresa intregii lumi”

Published

on

     Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a criticat acordul în curs de negociere dintre marile puteri occidentale şi Iran pe tema controversatului program nuclear al Teheranului. Într-un discurs rostit ieri în Congresul american, la invitaţia republicanilor, majoritari în legislativ, premierul israelian a afirmat că, în loc să-i fie oprite ambiţiile, Iranului i s-ar deschide calea spre arme nucleare. Iranul reprezintă o ameninţare la adresa întregii lumi, a spus Benjamin Netanyahu, care a cerut din nou Statelor Unite să blocheze ambiţiile nucleare ale acestei ţări.

Nemulţumit de declaraţiile din Congres, preşedintele democrat al Statelor Unite, Barack Obama, a afirmat că premierul israelian nu vine cu nimic nou. La rândul lor, autorităţile iraniene consideră că premierul israelian nu este sincer. Emisari ai Statelor Unite şi ai celorlalte puteri occidentale poartă în prezent în Elveţia negocieri cu Iranul şi se speră că un acord ar putea fi încheiat până la sfârşitul lunii. Astăzi este programată să aibă loc o nouă întrevedere între secretarul de stat american şi ministrul iranian de externe.