Connect with us

Regional

Prognoza meteo in Oltenia

Prognoza vremii pentru intervalul 22 – 28 iunie.

Published

on

Diagnoza evoluţiei vremii: În săptămâna care a trecut (15 – 20 iunie 2015), în Oltenia, vremea a fost schimbătoare, iar în prima parte deosebit de călduroasă, și apoi începând de marţi, a devenit apropiată de normalul termic. Cerul a prezentat înnorări temporare accentuate în aproape toate zilele. Au fost averse pe arii extinse în după-amiza de luni, noaptea de luni/marți, miercuri şi joi. Marţi, ploile au fost locale, iar vineri izolate. În timpul ploilor s-au produs intensificări ale vântului. Izolat, s-a semnalat grindină de mici dimensiuni. Cantitatea maximă de precipitații înregistrată în 24 de ore a fost 63.1 l/mp în după-amiaza de miercuri şi noaptea de miercuri spre joi la Gabru (jud. Dolj). Vântul a suflat slab până la moderat, cu intensificări locale atingând la rafală viteza maximă de 65 km/oră (Bâcleş, Jud. Mehedinţi). Temp. Max: 19…34 de grade. Temp. min. 10…+21 de grade. Valorile mai ridicate  s-au înregistrat în cursul zilei de luni (29 … 34 de grade), iar cele mai scăzute în dimineaţa de sâmbătă (10…18 grade).

Estimarea evoluţiei vremii pentru intervalul 22 – 28 iunie 2015

Ca o caracterizare generală pentru tot ansamblul săptămânii viitoare: Vremea se va încălzi lent, începând de luni, dar se va menţine apropiată de normalul termic și va fi în general frumoasă. Temperatura aerului va fluctua uşor de la o zi la alta.

 

Distingem 2 intervale de prognoză:

 

Primul interval 22 – 24 iunie 2015 (de luni până miercuri, prognoza oficială a CMR Oltenia)

Vremea se va încălzi lent. Cerul va fi variabil. În după-amiaza de luni, izolat, la deal şi la munte, vor fi averse slabe și descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat cu intensificări izolate sau locale în unele intervale de timp. Temp. Max: 22…28 de grade. Temp. min. 9…15 grade. Valorile mai ridicate se vor înregistra în cursul zilelor de marţi şi miercuri (23… 28 de grade), iar cele mai scăzute luni dimineaţa (8…13 grade).

 

Al doilea interval 25 – 28 iunie 2015 (de joi până duminică estimare realizată cu ajutorul modelelor de prognoză)

Vremea se va încălzi uşor, temperatura aerului va crește lent. Cerul va fi variabil. În cursul după-amiezelor, izolat la deal și la munte, se vor semnala averse slabe de ploaie și descărcări electrice. Temperatura aerului va fluctua lent de la o zi la alta. Vântul va sufla slab până la moderat. Temp. Max: 24…31 de grade. Temp. min. 12…19 grade. Valorile mai ridicate se vor înregistra în cursul zilei de sâmbătă (26…31 de grade), iar valorile cele mai scăzute în dimineaţa de joi (10…15 grade).

 

Prognoza agrometeorologică pentru Oltenia (pentru 22-28 iunie 2015)

Sub aspect termic, perioada se va caracteriza printr-un regim termic al aerului în general normal, în aproape toate zonele de cultură.

Caracteristici agrometeorologice

Conţinutul de apă pe adâncimea de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, va înregistra valori scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică şi extremă, în majoritatea regiunilor agricole. Rezerva de umiditate din sol se va situa în limite satisfăcătoare şi local apropiate de optim pe suprafeţe extinse din Oltenia.

În cultura de porumb, conţinutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm, va prezenta valori scăzute (secetă pedologică moderată), în cea mai mare parte a zonelor de cultură. Pe suprafeţe agricole extinse din Oltenia, aprovizionarea cu apă a solului se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole.

Regimul termic favorabil din aer şi sol va imprima o intensificare a proceselor de maturare la culturile de toamnă, iar la prăşitoare, creşterea şi dezvoltarea vegetativă se vor desfăşura în condiţii bune în cea mai mare parte a regiunilor, îndeosebi pe suprafeţele agricole cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului.

Orzul și grâul de toamnă își vor definitiva înspicarea (90-100%), continuându-se totodată înflorirea, maturitatea în lapte şi ceară (10-100%), precum şi maturitatea deplină (10-50%) şi recoltarea la culturile de orz.

Rapița va parcurge creșterea boabelor în silicve (60-100%) și maturitatea deplină (10-50%), izolat fiind posibilă declanşarea lucrărilor de recoltare.

La floarea-soarelui se vor continua dezvoltarea primei perechi de frunze (70-100%), înfrunzirea (9-20 frunze) și formarea calatidiului (10-80%).

Porumbul va înregistra formarea frunzei a treia (60-100%), precum și înfrunzirea (9-18 frunze), în majoritatea zonelor de cultură.

În bazinele specializate, sfecla de zahăr se va afla în fazele de dezvoltare a aparatului foliar, alungirea și îngroșarea axei hipocotile (10-50%).

Sub aspect fenologic, cartoful va înregistra formarea/creşterea lăstarilor laterali şi tuberizarea (10-100%), iar soiurile timpurii, îmbobocirea şi înflorirea (10-60%).

În plantațiile pomicole, atât sâmburoasele, cât și semințoasele vor înregistra creşterea lăstarilor/frunzelor, precum şi coacerea fructelor. De asemenea, la soiurile de cireş şi vişin ajunse la maturitatea tehnologică se vor continua lucrările de recoltare.

În cea mai mare parte a podgoriilor, viţa de vie va parcurge înflorirea, creşterea lăstarilor/frunzelor/boabelor.

În general, lucrările de întreţinere a culturilor (praşile mecanice/manuale, ierbicidări, fertilizări, tratamente fito-sanitare, etc.), precum şi cele de recoltare şi depozitare a fructelor de sezon se vor desfășura în condiţii relativ bune, exceptând zilele cu precipitaţii.

 

RECOMANDĂRI DE SPECIALITATE:

-Efectuarea lucrărilor de combatere a buruienilor (erbicidări, prașile manuale și mecanice) la culturile de primăvară;

– Combaterea bolilor şi a dăunătorilor (tratamente fito-sanitare) la culturile de câmp şi pomi-viticole;

– Aplicarea irigaţiilor pe suprafeţele agricole cu deficite de apă în sol.

 

Apreciere privind evoluţia vremii pentru intervalul 29 iunie – 6 iulie 2015, realizată cu ajutorul modelelor de prognoză:

Estimările actuale arată că: Vremea se va încălzi accentuat până în data de 2 iulie, apoi se va răcori, devenind apropiată de normalul termic. Local, în datele de 1 și 5 iulie vor cădea averse slabe însoțite de descărcări electrice. În data de 2 iulie, aversele vor fi izolate.

Maxime termice între 21…37 de grade și minime între 9 și 22 de grade. Valorile mai ridicate se vor înregistra data de 2 iulie ( între 32 – 37 de grade), iar cele mai scăzute în dimineața de 7 iulie (9…14 grade).

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National3 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional3 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional3 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional3 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional3 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional3 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional4 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON