Connect with us

National

Razboiul „lucrarilor penale” scrise de detinuti

Consiliul Superior al Magistraturii nu este de acord cu propunerea ministrului justiţiei, de abrogare a legii care permite scurtarea pedepsei pentru fiecare carte scrisa.

Published

on

                Consiliul Superior al Magistraturii nu este de acord cu propunerea ministrului justiţiei, de abrogare, printr-o ordonanţă de urgenţă, a articolului de lege care prevede că deţinuţii care scriu lucrări ştiinţifice în penitenciar beneficiază de o reducere cu 30 de zile a pedepsei, pentru fiecare carte. Soluţia ar fi înăsprirea condiţiilor – a declarat judecătorul Adrian Bordea, după şedinţa de plen, de azi, a CSM. Ministrul justiţiei, Raluca Prună, a insistat însă că articolul de lege respectiv trebuie abrogat printr-o ordonanţă de urgenţă. Ea anunţat că va continua demersurile în acest sens, pentru că fenomenul este departe de a se fi încheiat, iar la începutul acestei luni erau în pregătire, în penitenticiare, peste 100 de aşa-zise lucrări ştiinţifice. Argumentul său este: discriminarea – pentru că este discriminatoriu să răsplăteşti mai mult munca intelectuală, decât munca fizică. Mâine, ministerul justiţiei va posta pe site-ul său propunerea de ordonanţă de urgenţă, şi asta pentru că subiectul este de interes, nu pentru că ar fi obligatoriu – a mai anunţat Raluca Prună.

ULTIMA ORĂ

Regional9 minute ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional17 minute ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional20 de minute ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional29 de minute ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional39 de minute ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional47 de minute ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

Sport55 de minute ago

FCU Craiova se confruntă cu Universitatea Cluj în etapa a 7-a a Play-out-ului Superligii la fotbal

În etapa a 7-a a play-out-ului Superligii la fotbal, FCU Craiova se pregătește să întâlnească Universitatea Cluj, sâmbătă, 27 aprilie,...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON