Connect with us

National

România a cerut ajutorul UE şi NATO

A fost activat mecanismul european de protecţie civilă în cazul crizei de imunoglobulină.

Published

on

România a cerut, ieri, oficial ajutorul ţărilor din Uniunea Europeană şi NATO pentru a rezolva criza de imunoglobulină. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a anunţat că a fost activat mecanismul european de protecţie civilă în acest sens. Demersurile pentru achiziţionarea imunoglobulinei vor fi realizate de către Compania Naţională „UNIFARM” SA, care va acoperi şi costurile. Ministrul Sorina Pintea a declarat, aseară, la un post de televiziune, că s-a cerut ajutor internaţional din cauza faptului că imunoglobulina lipseşte de piaţă, iar pacienţii au rămas fără medicament.

Sorina Pintea:

Ministerul Sănătăţii a precizat apoi într-un comunicat, că decizia a fost aprobată de premierul Viorica Dăncilă şi reaminteşte că discontinuităţile în aprovizionarea cu imunoglubulină au fost generate de retragerea de pe piaţă a producătorilor care asigurau peste 80% din necesar.