DE ACTUALITATE

Târgul de știință la Biblioteca Județeană Vâlcea

Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea organizează marți, 30 octombrie 2018, începând cu ora 12:00, cea de-a doua ediţie a Târgului de Ştiinţă – ediția Tech, eveniment la care sunt aşteptaţi să participe 50 de copii şi bibliotecari.

Aceştia vor expune la standurile lor experimente din zona tehnologiei, vizitatorii având posibilitatea să interacţioneze cu expozanţii şi să descopere modul în care au fost puse în mişcare experimentele lor.

Târgul de Știință, finanțat de Romanian-American Foundation,  este un eveniment tematic organizat în cadrul proiectului „Code Kids – copiii fac coding în bibliotecile publice” și  implementat de Fundația Progress în parteneriat cu Biblioteca Județeană  Vâlcea și bibliotecile publice din Pietrari, Păușești-Măglași, Vlădești, Tomșani și Tetoiu.

Proiectul se desfășoară, în prezent, în 61 de cluburi, reunind la activități săptămânale peste 600 de elevi din județele: Argeș, Bihor, Gorj, Neamț, Sălaj, Timiș, Vâlcea și Vrancea.

Obiectivul proiectului vizează crearea unei mișcări de coding și STEM în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural și urban mic își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Fundaţia Progress, Code Kids România şi Simplon România.

 

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Termen limită – 31 octombrie

Se depun cererile de plată privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură.

Închide