Connect with us

Info Trafic

Trafic ingreunat pe DN6 Caransebeș – Drobeta-Turnu Severin

Iata care este starea drumurilor din Oltenia in aceasta dimineata!

Published

on

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anuntă că la această oră nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere.

În județul Mehedinți, din pricina defectării unui autotren pe partea carosabilă, circulația rutieră pe DN6 Caransebeș – Drobeta-Turnu Severin se desfășoară ușor îngreunat la km 359, în apropierea municipiului Orșova. Acesta ocupă o parte din banda aferentă sensului de deplasare către Drobeta-Turnu Severin.

În judeţul Olt, este restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN64 Găneasa – Râmnicu Vâlcea, între kilometrii 34+000 și 40+915 metri, din cauza unor degradări apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara (comuna Găneasa). Traficul greu se desfăşoară deviat, pe următoarea rută ocolitoare: DN65 Găneasa –Salcia, DJ677 Salcia –Pleșoiu (DN64).

În județul Argeș, până în data de 15 noiembrie 2016, pe DN7 Piteşti – Râmnicu-Vâlcea, între kilometrii 128 şi 134, pe raza comunei Drăganu, se efectuează lucrări de decopertare şi asfaltare, iar traficul rutier se desfăşoară pe o bandă, alternativ, fiind dirijat de piloţi de circulaţie. În zona de lucru se circulă deseori în coloană.

În judeţul Vâlcea, pe DN7 Râmnicu-Vâlcea – Sibiu, până în data de 1 decembrie 2016, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulația rutieră se desfăşoară restricționat, pe o bandă, alternativ (pe toată lungimea viaductului). Şi în acest loc se formează adesea coloane de autovehicule.