Connect with us

Evenimente

Un scriitor roman face senzatie in Marea Britanie cu ultima sa carte!

Autorul a mai scris carti si in Romania, insa nu au fost primite cu aceleasi aplauze ca in Marea Britanie.

Published

on

Romanul de mister The Book of Mirrors (Cartea Oglinzilor), preluat de publisheri din 23 de ţări, ar putea să îl transforme pe românul Eugen Chirovici în milionar, potrivit publicaţiei britanice The Guardian.

 the-book-of-mirrors-usa-tsd-472x295
 Eugen Chirovici s-a stabilit în Marea Britanie în urmă cu doar trei ani; acolo, la prima sa încercare de a scrie un roman în limba engleză, a devenit o senzaţie globală.
Cartea sa a fost preluată de publisheri din 23 de ţări – cu licitaţii pentru publicarea acesteia de până la 11 edituri în fiecare teritoriu.
Chirovici are 51 de ani şi a scris 10 cărţi de mister în România în ultimele două decenii. Potrivit The Guardian, această piaţă era mult prea mică pentru el astfel încât să îşi permită să trăiască exlusiv din activitatea de scriitor, astfel că a fost şi jurnalist. Acum, specialiştii din întreaga lume se aşteaptă ca Eugen Chirovici să ajungă milionar (”să ajungă la venituri de şapte cifre” – este formularea folosită de jurnaliştii britanici) doar din negocierile legate de publicarea romanului.
”Nu sunt sigur dacă realizez ceea ce se întâmplă. Este copleşitor şi neaşteptat”, spune Eugen Chirovici în interviul acordat jurnaliştilor britanici.
Autorul, care se semnează ”EO Chirovici” este reprezentat de prima agenţia care a acceptat să lucreze cu el – Peters Fraser şi Dunlop (PFD), după ce a fost respins de şase alţi agenţi din Statele Unite ale Americii. În articolul publicat de The Guardian, el rememorează respingerile: ”Nu au explicat de ce.”
”The Book of Mirrors este un roman de mister cu un conflict extrem de bun (…). Este un roman incredbibil, sofisticat. Nu ai şti niciodată că a fost scris de o persoană a cărei limbă vorbită nu este engleza”, spune Rachel Mills, de la PFD.
Acţiunea romanului se petrece în zilele noastre şi redă povestea din spatele uciderii unui profesor carismatic al universităţii Princeton, la finalul anilor ’80. Romanul începe cu primirea de către un agent de literatură din New York a unui manuscris parţial, ce poartă numele Cartea Oglinzilor. Autorul manuscrisului – student la Princeton la momentul crimei – oferă câteva indicii referitoare la cel care a săvârşit crima. Scriitorul moare înainte ca agentul să afle mai multe pe această temă şi începe căutarea ucigaşului. ”Începutul cărţii este foarte bun. Există şi o scrisoare alăturată manuscrisului, în care autorul spune că acest manuscris îţi va spune ce se va întâmpla cu adevărat”
Chirovici a mai spus că inspiraţia lui în literatură este ”foarte clasică” şi îi include pe Ernest Hemingway, John Steinbeck şi William Goulding.
El s-a mutat în Marea Britanie deoarece fiul său studiază la universitatea Cardiff, iar soţia sa este analist financiar. ”Intenţia mea a fost să devin un scriitor în regim full time.”

ULTIMA ORĂ

International14 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National14 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional14 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional14 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional15 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional15 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional15 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON