Connect with us

Evenimente

Viorica Dăncilă se află într-o vizită de lucru în Israel

Cei doi premieri au discutat şi despre posibilele modalităţi de cooperare între cele două state

Published

on

Premierul Viorica Dăncilă se află într-o vizită de lucru în Israel, unde a avut o întrevedere cu omologul său, Benjamin Netanyahu. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, s-au evidenţiat relaţiile bilaterale excelente şi s-a discutat inclusiv despre organizarea unei şedinţe comune a celor două guverne în prima parte a anului. De asemenea, şefa Executivului român a reconfirmat interesul României pentru consolidarea relaţiilor cu Israelul, în domeniul cooperării strategice, în securitate cibernetică şi energetică, în medicină, cercetare şi inovare. Cei doi premieri au discutat şi despre posibilele modalităţi de cooperare între cele două state, inclusiv din perspectiva exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România. Totodată, cei doi au analizat şi aspecte privind situaţia internaţională actuală, se mai arată în comunicatul de la Palatul Victoria. Vizita Vioricăi Dăncilă  în Israel nu a fost anunţată anterior şi nu figura pe agenda publică a şefei Executivului.

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National10 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional10 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional10 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional10 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional10 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional11 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional11 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON