DE ACTUALITATE

Vremea în Oltenia: 11-17 iulie 2016

Estimări 18-25 iulie 2016

Împarte cu prietenii tăi

Estimarea evoluţiei vremii pentru intervalul 11-17 iulie 

Ca o caracterizare generală pentru tot ansamblul săptămânii viitoare:

De luni până vineri vremea va fi deosebit de călduroasă, caniculară în orele după-amiezii. Apoi, începând de vineri seara, va fi  schimbătoare și în general instabilă. Începând de vineri seara pe arii relativ extinse vor fi averse și descărcări electrice, ploi locale vor fi joi după-amiază.

Condițiile vor fi favorabile producerii grindinei și a unor cantități de precipitații însemnate pe zone restrânse.

Temperatura aerului va creşte până miercuri, apoi va descreşte.

Distingem 2 intervale de prognoză:

Primul interval 11-13 iulie 2016 (de luni până miercuri)

Vremea va fi deoasebit de călduroasă, caniculară după-amiază în jumătatea sudică a regiunii. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura aerului va va crește până miercuri. ITU va depăşi 80 unităţi în cursul după-amiezelor pe arii relativ extinse în jumătatea sudică a regiunii.

Temperaturi maxime: 29…38 de grade. Temperaturi minime: 13…21 de grade. Cele mai ridicate valori vor fi miercuri (cu temperaturi maxime: 32…38 de grade), iar cele mai scăzute în cursul dimineții de luni (11 iulie) (cu temperaturi minime: 12…17 grade).

Al doilea interval 14-17 iulie 2016 (de joi până duminică)

Vremea va fi în general instabilă (joi și vineri se va menține călduroasă, caniculară, mai ales în jumătatea sudică a regiunii și în general instabilă după-amiaza și noaptea).

Cerul va fi temporar noros. În după-amiaza și prima partea a nopții de joi, local, vor fi mai ales averse şi se vor semnala descărcări electrice. Începând de vineri după-amiază, sâmbătă (mai ales după-amiaza şi noaptea) şi duminică pe arii relativ extinse vor fi averse și descărcări electrice.

Izolat, condiţiile vor fi favorabile producerii grindinei și cantităților însemnate de precipitații pe arii restrânse. Vântul va sufla slab până la moderat cu unele intensificări în timpul ploilor care pot lua și aspect de vijelie.

Temperatura aerului va scădea de la o zi la alta. Temperaturi maxime: 20…38 de grade. Temperaturi minime: 10…+21 de grade. Valorile mai ridicate se vor înregistra în cursul zilelor de joi și vineri (14-15 iulie) (maxime: 32…38 de grade), iar valorile cele mai scăzute duminică (17 iulie) (minime: 10…+16 grade şi maxime între 20 şi 26 de grade).

Prognoza agrometeorologică pentru Oltenia (11-17 iulie)

Vremea va fi mai caldă decât normal sub aspect termic, în cea mai mare parte a săptămânii la nivelul întregului teritoriu agricol al Olteniei (cu excepția doar a zilei de duminică).

Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra 20…29°C, mai ridicate cu 1…5°C comparativ cu normele climatologice. În general, condiţiile agrometeorologice prognozate vor fi favorabile pentru desfăşurarea proceselor de creştere şi dezvoltare la speciile prăşitoare şi pomi-viticole.

Starea de vegetaţie a culturilor se va prezenta în general bună şi medie, respectiv medie şi slabă în semănăturile efectuate tardiv şi pe suprafeţele agricole cu deficite moderate de umiditate în sol din sudul şi sud-estul ţării.

La culturile de orz de toamnă aflate la maturitatea tehnologică se vor extinde lucrările de recoltare, la nivelul întregii ţări.

În funcţie de data semănatului, grâul de toamnă va parcurge maturitatea în ceară şi deplină (20-100%) pe aproape întreg teritoriul agricol, continuându-se recoltarea în aproape toată Oltenia.

Cultura de rapiţă se va afla predominant la maturitate deplină (30-100%) şi recoltare, pe întreg teritoriul agricol.

La floarea-soarelui se va înregistra formarea capitulului şi înflorirea (10-100%) în majoritatea zonelor de cultură, iar pe unele suprafeţe din sudul regiunii se va putea declanşa maturitatea în ceară (10-25%).

Porumbul, funcţie de data înfiinţării culturii, precocitatea hibridului şi agrotehnica aplicată se va afla în fazele de înfrunzire (10-20 frunze) şi apariţia paniculului (30-100%) în cea mai mare parte a regiunilor, precum şi înflorirea paniculului şi mătăsire (10-100%) la hibrizii extratimpurii şi timpurii din zonele de câmpie.

Apreciere privind evoluţia vremii pentru 18-25 iulie 2016

Estimările actuale arată că:

Vremea se va menține apropiată de normalul termic, chiar răcoroasă în unele zile.

În zilele de 18, 21, 23 şi 25 iulie pe arii relativ extinse, vor fi averse însoțite de descărcări electrice și intensificări de vânt.

Condițiile vor fi favorabile producerii grindinei și a unor cantități de precipitații însemnate pe zone restrânse.

În zilele de 19 și 20 iulie, local, vor fi averse de ploaie iar în data de 23 aversele vor fi izolate.

Temperatura aerului va fluctua de la o zi la alta. Maxime termice vor fi cuprinse între 18 și 35 de grade. Cele mai ridicate valori vor fi în data de 24 iulie cu maxime între 30 și 35 de grade. Minimele de temperatură vor fi cuprinse între 7 și 20 de grade. Cele mai scăzute valori vor fi în dimineaţa de 19 iulie (cu minime între 7 și 12 grade).

 

DETALII AGRO PE PAGINILE DE INTERNET ANM ȘI RADIO OLTENIA

 

Buletin agrometeorologic realizat de Ion Marinică şi Victor Viorel Vătămanu

 

 

 

 

 

 

Foto: Octavian Dobrișan

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Personalitatea zilei: Jessica Simpson!

Simpson a debutat și în lumea cinematografiei în anul 2005 prin intermediul filmului "The Dukes of Hazzard".

Închide