Connect with us

Evenimente

Vremea în Oltenia: 8-14 august 2016

Estimări 15-22 august 2016

Published

on

Estimarea evoluţiei vremii pentru intervalul 8-14 august 

Ca o caracterizare generală pentru tot ansamblul săptămânii:

Vremea va fi schimbătoare şi doar marţi şi miercuri călduroasă în orele după-amiezii. Luni, joi şi vineri, local vor fi averse și descărcări electrice, sâmbătă ploile vor fi pe arii relativ extinse, iar marţi şi miercuri izolate şi la munte.

Temperatura aerului va descreşte luni, va creşte până miercuri şi de joi până duminică, apoi va descreşte astfel că vremea va deveni chiar răcoroasă noaptea şi dimineaţa.

Distingem 2 intervale de prognoză:

Primul interval 8-10 august 2016 (de luni până miercuri)

Vremea va fi călduroasă luni apoi temperatura va creşte treptat astfel că miercuri va fi caniculară în sudul regiunii în cursul după-amiezii. Cerul va fi variabil. Luni după amiază, local, mai ales la deal şi la munte, vor fi averse și descărcări electrice, iar marţi şi miercuri aversele vor fi izolate şi doar la munte. Vântul va sufla slab până la moderat cu unele intensificări.

Temperatura aerului va scădea luni apoi va creşte de la o zi la alta. Temperaturi maxime: 27…36 de grade. Temperaturi minime: 15-21 de grade. Cele mai ridicate valori vor fi miercuri (temperaturi maxime: 31-36 de grade), iar cele mai scăzute în cursul dimineții de miercuri (temperaturi minime: 15-20 de grade).

Al doilea interval 11-14 august 2016 (de joi până duminică)

Vremea va fi în general instabilă și se va răci. Cerul va fi temporar noros de joi până sâmbătă, iar duminică va deveni variabil. Joi, vineri şi sâmbătă, local vor mai averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura aerului va descrește de la o zi la alta. Temperaturi maxime: 19-31 de grade. Temperaturi minime: 8-15 grade. Valorile mai ridicate se vor înregistra în cursul zilei de joi (11 august) (maxime: 26-31 de grade), iar valorile cele mai scăzute vineri (12 august, între 19 şi 24 de grade) şi duminică dimineaţa (14 august, între 8 și13 grade).

Prognoza agrometeorologică pentru Oltenia (8-14 august)

Perioada se va caracteriza printr-o vreme în general uşor mai rece decât normal şi doar marţi şi miercuri mai caldă decât normal. Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 16 și 31°C, Doar în cele două zile abaterile termice pozitive, fiind de 1-8°C, iar în celelate zile abaterile vor fi negative.

În stratul de sol 0-20 cm, conţinutul de umiditate, se va încadra în limite scăzute (secetă pedologică moderată) şi deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică şi extremă), în cea mai mare parte a Olteniei.

În nordul Olteniei, aprovizionarea cu apă a solului va prezenta valori satisfăcătoare până la apropiate de optim şi izolat optime. Conținutul de apă, în cultura de porumb, pe profilul de sol 0-100 cm va prezenta valori scăzute și deosebit de scăzute, seceta pedologică având diferite grade de intensitate, respectiv moderată, puternică și extremă, în cea mai mare parte a Olteniei. Rezerva de umiditate a solului va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi izolat optime, în nordul Olteniei.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Ca urmare, pe terenurile agricole unde se menţin deficite de umiditate în sol, la culturile de câmp şi speciile pomi-viticole, procesele vegetative vor fi în continuare stânjenite.

De asemenea, se vor semnala ştiuleţi subdimensionaţi la porumb, seminţe seci şi capitule reduse la floarea-soarelui, precum şi un ritm de creştere al fructelor/boabelor mai redus decât în mod normal, acumularea forţată a zahărului în fructe, subdimensionarea şi căderea prematură a rodului.

În funcţie de data semănatului, floarea-soarelui se va afla la înflorire (70-100%) şi maturitate în ceară (40-100%), precum şi maturitate deplină (10-50%). La cultura de porumb se vor continua fazele de înflorire paniculul şi mǎtǎsire (70-100%),iar la hibrizii extratimpurii şi timpurii vor predomina maturitatea în lapte (20-100%) şi maturitatea ceară (10-50%).

Uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va prezenta pe ansamblu medie şi slabă, îndeosebi pe terenurile afectate de fenomenul de secetă pedologică prelungită.

În cea mai mare parte a bazinelor specializate, sfecla de zahăr va înregistra alungirea şi îngroşarea axei hipocotile (40-100%), concomitent cu procesul de acumulare a zahărului în rădăcină, iar cartoful, creşterea tuberculilor şi uscarea prematură a vrejilor, precum şi maturitatea tehnologică şi recoltarea.

La soiurile de seminţoase (măr, păr, gutui) se vor semnala creşterea rodului şi acumularea zahărului în fructe, iar la sâmburoase (piersic, prun) se vor extinde lucrările de recoltare.

Viţa de vie va parcurge creşterea boabelor, frunzelor şi lăstarilor în majoritatea podgoriilor, iar la soiurile timpurii de masă va fi posibilă coacerea în „pârgă”.

 Apreciere privind evoluţia vremii pentru 15-22 august 

Estimările actuale arată că:

Vremea se va încălzi treptat, iar în intervalul 18-21 august va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil.

În data de 20 august local, vor fi averse însoțite de descărcări electrice și intensificări de vânt.

Temperatura aerului va creşte ajungând în data de 20 august la maxime cu valori între 29 și 35 de grade, apoi va scădea din nou. Temperatura aerului va fluctua de la o zi la alta. Maxime termice vor fi cuprinse între 20 și 35 de grade. Cele mai ridicate valori vor fi în data de 20 august cu maxime între 29 și 35 de grade. Minimele de temperatură vor fi cuprinse între 8 și 19 grade. Cele mai scăzute valori vor fi în dimineaţa de 16 august (cu minime între 8 și 13 grade).

 

DETALII AGRO PE PAGINILE DE INTERNET ANM ȘI RADIO OLTENIA

 

Buletin agrometeorologic realizat de Ion Marinică şi Victor Viorel Vătămanu

 

 

 

 

 

 

Foto: Octavian Dobrișan

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
Nationalo oră ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regionalo oră ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regionalo oră ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regionalo oră ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional2 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional2 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional2 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON