Connect with us

Evenimente

VREMEA va fi instabilă

Vezi PROGNOZA METEO pentru weekend: sambata si duminica.

Published

on

Sâmbătă, vremea va fi în general instabilă.

În nord-vestul şi în centrul ţării, precum şi la munte, înnorările vor fi accentuate, va ploua pe arii relativ extinse, mai ales în prima parte a zilei, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp. În restul zonelor cerul va fi temporar noros, iar ploile se vor semnala local. Vor fi posibile descărcări electrice şi cu totul izolat vor fi condiţii de grindină.

Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile termice vor continua să scadă în regiunile intracarpatice, unde vor caracteriza o vreme relativ răcoroasă, dar se vor menţine în general peste cele obişnuite ale perioadei în restul teritoriului; temperaturile maxime se vor încadra între 16…17 grade în Dealurile Crişanei şi 28…29 de grade în Bărăgan, Podişul Dobrogei şi al Moldovei, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 18 grade, uşor mai ridicate pe litoral.

DUMINICĂ

Vremea va fi relativ răcoroasă în jumătatea de nord-vest a ţării, în timp ce în rest valorile termice se vor situa peste cele specifice ultimei decade din septembrie. Cerul va fi mai mult noros. În Banat, Oltenia şi jumătatea de vest a Munteniei, precum şi în zonele montane vor fi ploi locale pe timpul zilei, dar în extindere şi intensificare noaptea, astfel că se vor cumula izolat cantităţi de apă însemnate. În restul teritoriului va ploua pe spaţii mai restrânse.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, mai ales în a doua parte a intervalului, în regiunile estice şi sud-estice şi izolat în celelalte zone. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 25 de grade, mai ridicate în sud-est, până în jurul a 28 de grade, iar cele minime se vor încadra între 7 şi 18 grade.

 

 

 

 

Sursa: Mediafax

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National7 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional7 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional7 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional7 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional8 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional8 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional8 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON