Connect with us

Regional

Ziua Protecției Civile în Olt

Slatina, Caracal şi Scorniceşti

Published

on

Anul acesta, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt marchează evenimentul vineri, 26 februarie, la Centrul Cultural ,,Eugen Ionescu” Slatina, unde, cu începere de la ora 10.00, se va desfăşura o activitate în cadrul căreia vor fi prezentate mesajele de felicitare din partea oficialităţilor centrale şi locale şi se vor trece în revistă cele mai importante momente de la înfiinţarea Protecţiei Civile.

Apoi, între orele 11.00 -13.00, Ziua Protecţiei Civile va fi sărbătorită şi de pompierii de la Detaşamentele Slatina, Caracal şi Staţia Scorniceşti, unde va avea loc „Ziua Porţilor Deschise”, prilej cu care vizitatorilor li se va prezenta tehnica din dotarea ISU Olt, cum ar fi autospeciale cu apă şi spumă, descarcerare, bărci şi alte echipamente, şi principalele misiuni ale protecţiei civile ce vizează salvarea vieţilor omeneşti şi înlăturarea efectelor distrugătoare produse de dezastrele natural.
De asemenea, cadrele Inspecţiei de Prevenire vor împărţi pliante şi broşuri privind semnificaţia acestei zile şi modul de comportare în cazul producerii mai multor situaţii de urgenţă.

Potrivit reprezentanţilor ISU, manifestări dedicate Zilei Protecţiei Civile din România s-au derulat pe tot parcursul lunii februarie, specialişti din cadrul unităţii desfăşurând activităţi de informare preventivă în care au fost angrenate autorităţi publice locale, elevi, cadre didactice şi cetăţeni.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: evenimentdeolt.ro

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
Nationalo oră ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regionalo oră ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional2 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional2 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional2 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional2 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional2 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON