Cele trei evenimente găzduite de China National Radio (CNR) se vor desfăşura în perioada 25-27 aprilie la Beijing.
Iata ce premii vor fi acordate maine, la Craiova!
Premierul Aleksandar Vucic a obținut duminică plebiscitul căutat în alegerile convocate pentru a continua fără piedici apropierea dintre Serbia și Uniunea Europeană.
Consumul de carne de miel la nivel național, cu ocazia sărbătorilor de Paște. Iata cu cat se vinde anul acesta kilogramul de carne de miel.
Adversarele din finală s-au retras înaintea meciului!
Un autotren a deriat si este posibil ca circulaţia să se îngreuneze în zonă.
Previziunile astrale pentru prima zi a saptamanii: luni, 25 aprilie 2016.
Si pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu circulația este oprită, iar autoturismele sunt deviate pe DN1.
Pianist de referință al scenei internaționale de jazz, Roberto Fonseca este apreciat și cunoscut pentru stilul său inedit.