Connect with us

Muzica si film

Ascultă vocea – Amza Pellea

Published

on

Amza Pellea (7 aprilie 1931, Băilești-12 decembrie 1983, București) – actor român de teatru și film.

Amza Pellea s-a născut în Băilești, într-o familie cu cinci copii, iar tatăl său s-a numit tot Amza Pellea și a fost directorul cooperativei „Munca Noastră” din Băilești în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Național Carol I și Școala tehnică de electrotehnică din Craiova. Un reprezentant al Promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s-a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești. A fost profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”.

Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (Vlădica Hariton din Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din Croitorii cei mari din Valahia de Alexandru Popescu, rolurile din Tudor, Răscoala, Haiducii, DaciiColumnaMihai Viteazul), cât și personaje contemporane (Ailincii din Secunda 58 de Dorel Dorian, Manole din Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu), dar și personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din Fântâna turmelor de Calderon, Horațiu din Hamlet, Platonov din Un Hamlet de provincie de Cehov).

Rămas probabil în conștiința publicului prin rolul domnitorului din Mihai Viteazul și prin Nea Mărin, reușește în Atunci i-am condamnat pe toți la moarte să atingă ambele personaje. Umilul, și câteodată veselul Ipu recapătă, în finalul filmului, figura dârză și tragică a soldatului țăran din primul război.

Între 22 martie 1973 și 24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Național Craiova.

A câștigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova,  pentru rolul său excepțional (Manolache Preda) din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după „Velerim și Veler Doamne” de Victor Ion Popa.