Alţi trei parlamentari au fost găsiţi incompatibili. Anunţul a fost făcut de Agenţia Naţională de Integritate şi vizează doi deputaţi, dar şi pe senatorul Şerban Mihăilescu,...
Procurorii anticorupție au făcut, ieri după-amiază, percheziții la domiciliul deputatului PNL, Mircea Roșca, pentru care Camera Deputaților a încuviințat perchezițiile, reținerea și arestarea. Camera Deputaţilor a...
România își mărește contribuția militară din Afganistan în 2015 cu maxim 450 de oameni, a anunțat, ieri, președintele Traian Băsescu, precizând că a semnat un memorandum...
Președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Vladimir Mănăstireanu, a anunțat că, în România, s-au luat toate măsurile necesare pentru prevenirea apariției gripei aviare...
Învăţătorii spun că din noua programă pentru clasele a treia şi a patra lipsesc noţiuni elementare de punctuaţie şi ortografie. În schimb, lecţiile de matematică sunt...
DNA a trimis instanţei supreme propunerile de arestare preventivă a deputaţilor Ioan Adam şi Ion Diniţă, solicitările urmând să fie jduecate mâine, de la ora 14.00....
7 judeţe din jumătatea de est a Moldovei, Dobrogea şi Bărăgan intră din această seară, de la ora 18:00, sub cod galben de ploi însemnate cantitativ....
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a semnat un contract în valoare de 76 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de modernizare pe Drumul...
Plenul Camerei Deputaţilor a respins cu majoritate de voturi moţiunea simplă iniţiată de parlamentarii PNL, cu privire la modul în care este tratată de Guvern situaţia...