Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Copilul miraculos care a devenit unul dintre marile GENII ale omenirii

Copilul miraculos care a devenit unul dintre marile GENII ale omenirii

Publicat de Cosmin Meca, 27 ianuarie 2022, 12:23

La 27 ianuarie 1756 s-a născut Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor austriac, recunoscut ca unul dintre cele mai mari genii ale omenirii. (m. 5 decembrie 1791).

Wolfgang Amadeus Mozart s-a născut la Salzburg, pe atunci capitala unui principat-arhiepiscopat ce făcea parte din Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană (după 1804 devenit Imperiul Austriac).

În registrul de botez, Mozart a fost înregistrat cu numele: Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus. Mai târziu, în Italia, şi-a luat numele de „Amadeus”, traducerea latină a lui „Theophilus” („Iubitorul de Dumnezeu”).

Încă de mic copil, Wolfgang dă dovada geniului său muzical. La vârsta de cinci ani, înainte de a şti să scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său.

În ianuarie 1762, Leopold Mozart obţine de la arhiepiscopul Schrattenbach un concediu de trei săptămâni, pentru „a arăta lumii acest miracol”. Acest turneu va dura nouă ani! Prima apariţie are loc la München, unde Wolfgang execută muzică la clavecin în faţa prinţului elector de Bavaria, după care familia Mozart pleacă la Viena, tânărul Wolfgang concertând în faţa familiei imperiale.

Urmează un lung turneu european, la finalul căruia Mozart, deja adolescent, revine la Viena. Oraşul era în acea epocă capitala mondială a muzicii clasice. Mozart se simte în sfârşit independent şi îşi creează un cerc de relaţii, conştient de faptul de a fi un virtuoz fără egal al pianului.

Înregistrează primul mare succes cu opera „Răpirea din serai”, fiind felicitat de însuşi împăratul Iosif II cu cuvintele: o muzică prea frumoasă pentru urechile noastre.

Mozart dă numeroase concerte publice şi private, executând din propriile compoziţii, improvizează spontan pe teme date, aplauzele nu contenesc, publicul este în extaz.

La 4 august 1782 se căsătoreşte cu Constanze Weber. La 1785 este vizitat de tatăl său, Leopold, care – până atunci foarte reticent – constată cu satisfacţie reuşita lui Wolfgang.

În timp ce Mozart termină compoziţia operei „Don Giovanni”, tatăl său se îmbolnăveşte şi moare la 28 mai 1787. Leopold a jucat un rol important în educaţia muzicală a fiului său, instruindu-l încă din copilărie şi contribuind astfel la dezvoltarea geniului muzical al lui Mozart.

Între 1784 şi 1786, Mozart realizează în medie o compoziţie la fiecare două săptămâni, cele mai multe adevărate capodopere. Premiera operei „Don Giovanni” are loc la Praga şi este primită de public cu entuziasm.

Urmează opera „Così fan tutte”, reprezentată cu mai puţin succes. Mozart pierde treptat din popularitate, între timp murise şi protectorul său, împăratul Iosif II, cel care îl numise „compozitor al curţii imperiale”.

În martie 1790 dă ultimul său concert public, interpretând Concertul pentru pian KV595. Compune încă opera „Flautul fermecat”, cu care obţine un succes enorm. Începând din luna noiembrie 1791, sănătatea lui Mozart se degradează însă progresiv. Se pare că suferea de o febră reumatismală recurentă cu insuficienţă renală.

La 4 decembrie starea lui se ameliorează trecător, mai lucrează la compoziţia „Requiem”-lui, pe care însă nu va reuşi să-l termine. În ziua de 5 decembrie 1791, viaţa scurtă a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna. Avea numai 35 de ani. Cauza decesului nu este clară. Diagnosticul medicului constatator era „febră cu eczemă”. Alte cauze pomenite erau: sifilis, trichineloză, congestie renală, insuficienţă cardiacă.

În scurta sa viaţă, Wolfgang Amadeus Mozart a compus un număr enorm de opere muzicale, cele mai multe neegalate în frumuseţe sau profunzime.

sursa: descopera.ro

Etichete:
Notre-Dame, restaurată spectaculos, devine cel mai vizitat monument din Franța: peste 6 milioane de vizitatori în 6 luni
Fapt divers duminică, 6 iulie 2025, 19:01

Notre-Dame, restaurată spectaculos, devine cel mai vizitat monument din Franța: peste 6 milioane de vizitatori în 6 luni

La doar șase luni de la redeschiderea sa, Catedrala Notre-Dame din Paris a atras peste 6 milioane de vizitatori, devenind cel mai vizitat monument...

Notre-Dame, restaurată spectaculos, devine cel mai vizitat monument din Franța: peste 6 milioane de vizitatori în 6 luni
Donald Trump și-a lansat un nou parfum
Fapt divers marți, 1 iulie 2025, 17:31

Donald Trump și-a lansat un nou parfum

Președintele american Donald Trump a promovat luni o nouă linie de parfumuri care îl reprezintă pe el însuși, o siluetă aurie care duce cu...

Donald Trump și-a lansat un nou parfum
Cel mai mare tablou înrămat din România va fi pictat în cadrul Festivalului IntenCity
Fapt divers luni, 16 iunie 2025, 15:20

Cel mai mare tablou înrămat din România va fi pictat în cadrul Festivalului IntenCity

O inițiativă artistică spectaculoasă va prinde viață la cea de-a patra ediție a Festivalului IntenCity, care va avea loc la Craiova, în...

Cel mai mare tablou înrămat din România va fi pictat în cadrul Festivalului IntenCity
Noi orașe mayașe antice, descoperite în Guatemala. Arheologii au găsit inclusiv un „complex astronomic”
Fapt divers luni, 16 iunie 2025, 11:03

Noi orașe mayașe antice, descoperite în Guatemala. Arheologii au găsit inclusiv un „complex astronomic”

Arheologii au descoperit rămășițele a trei orașe mayașe în jungla Petén din Guatemala. Cele trei orașe se află la aproximativ 5 kilometri...

Noi orașe mayașe antice, descoperite în Guatemala. Arheologii au găsit inclusiv un „complex astronomic”
Fapt divers vineri, 13 iunie 2025, 11:20

Mai 2025 a fost a doua cea mai caldă lună mai din istoria măsurătorilor

Luna mai din 2025 a fost a doua cea mai caldă lună mai înregistrată vreodată pe Pământ, fiind depășită doar de luna mai 2024. Aceasta a...

Mai 2025 a fost a doua cea mai caldă lună mai din istoria măsurătorilor
Fapt divers vineri, 13 iunie 2025, 09:03

Cum să prepari o socată tradițională delicioasă

Rețeta clasică, transmisă din generație în generație, păstrează simplitatea ingredientelor și respectă timpul de fermentare pentru un...

Cum să prepari o socată tradițională delicioasă
Fapt divers marți, 10 iunie 2025, 11:44

Povestea Monstrului din Loch Ness

Monstrul din Loch Ness, cunoscut și sub numele de Nessie, este o creatură legendară despre care se spune că ar locui în Loch Ness, în Scoția....

Povestea Monstrului din Loch Ness
Fapt divers marți, 3 iunie 2025, 11:22

Un obiect misterios din galaxia noastră pulsează la fiecare 44 de minute

Astronomii au detectat un obiect misterios din galaxia noastră care emite impulsuri la fiecare 44 de minute, un fenomen rar și spectaculos....

Un obiect misterios din galaxia noastră pulsează la fiecare 44 de minute